”Dragi buzoieni,
Ieri, 1 februarie am împlinit 65 de ani!
Fotografia de mai jos este de acum peste 50 de ani, când eram elev la Școala generală din satul Pogonele, comuna Țintești, pentru că în satul Țintești nu aveam decât școală pentru clasele I – IV, iar copiii din Țintești mergeau pe jos câțiva kilometri în fiecare zi, la Pogonele pentru a urma clasele V – VIII.
Sunt dintr-o familie de țărani agricultori, din tată în fiu și mi-a plăcut și îmi place să muncesc pământul!
M-am desprins de satul natal datorită muncii dragii mele învățătoare Ioana Grigore, care m-a învățat să învăț carte și care trăiește și azi, la peste 80 de ani, la Țintești, alături de soțul său, entuziastul profesor de română, Stelian Grigore și fiica lor Elena, învățătoarea de azi de la Școala din Țintești, care duce mai departe tradiția familiei sale, aceea de a educa copiii ținteștenilor.
Am muncit cu drag la toate muncile câmpului, la C.A.P. sau pe micul teren de lângă casă, alături de mama mea Luxa, care ne-a crescut pe toți 4 copii, cu dragoste pentru muncă și credință în Dumnezeu.
Îmi amintesc de asemenea cu drag când de la 7-8 ani, conduceam căruța trasă de 2 boi, a C.A.P.- ului, atunci când tatăl meu Victor, ,,conductorul atelajului’’, mai bea câte o țuică în plus.
Uitându-mă la această poză, printre singurele pe care le am din acea perioadă, îmi amintesc de mamaia Săndina, care în două săptămâni mi-a împletit puloverul de lână din poză, pe care l-am purtat mulți ani cu sfințenie.
Clasele V – VIII le-am făcut în satul Pogonele, unde soarta a făcut să am o profesoară de română extraordinară, doamna Eliza Boancă. Am luat prima notă de 10, dată vreodată de doamna Eliza, la debutul în clasa a V-a, pentru o compunere cu titlul ,, Cea mai frumoasă zi din vacanță’’, în care eu descriam o zi din viața mea de atunci, când plecam cu copiii, cu vacile pe câmpurile din preajma Țintestiului. Aș putea spune că această notă mi-a schimbat viața și am început să citesc aproape zi și noapte cărțile recomandate și de multe ori aduse din propria bibliotecă de doamna profesoară Eliza Boancă!
La 14 ani, însoțit de tataia Manole, care citea aproape toate cărțile pe care le citeam și eu, am intrat pentru prima dată în Buzău, pentru a mă înscrie în clasa a IX-a, la Liceul ,,B.P. Hasdeu’’, în treapta a I-a, fiind prima generație care experimenta această schimbare în educația din România.
M-am înscris la singura clasă de ,,uman’’, chiar dacă domnul Chiriacescu, zis Ramses, directorul de atunci, voia să mă înscrie la ,,real’’, pentru că venisem cu note bune și la matematică.
Da! Voiam să devin neapărat scriitor, pentru că devenisem dependent de citit!
Aici aveam să-l cunosc pe profesorul de română Gică Popescu, dirigintele de la clasa mea, a IX-a F, care mi-a deschis noi orizonturi în educație și cultură și m-a inspirat enorm să-mi doresc mai mult!
După terminarea clasei a X-a, a urmat examenul pentru trecerea în treapta a II-a,
Dar desființându-se clasa de ,,uman’’, am dat examen la ,,real’’ și bineînțeles am picat, pentru că nu l-am ascultat pe domnul profesor, să merg la examen la Liceul ,,Mihai Eminescu’’ unde existau clase de ,,uman’’.
A fost prima mea înfrângere!
Mi-a fost așa de rușine atunci, că nu am putut ieși din casa din Țintești, vreo 3 săptămâni!
În toamnă am dat examen la Liceul Agricol, unde se înființase o clasă nouă de electromecanică în industria alimentară și am reușit.
La Liceul Agricol, am avut o șansă extraordinară cu diriginta clasei mele, profesoară de matematică, doamna Ioana Armeanu, care făcea pregătire cu noi, copiii navetiști de la țară, pentru examenele la facultate, fără să ne ia vreun ban.
Am reușit astfel să fiu admis la cursurile de zi pentru ingineri în Tehnologia Construcțiilor de Mașini, a Facultății de Mecanică din cadrul Universității din Galați.
Pe 14 august 1984, deveneam inginer stagiar la ,, Metalurgica’’ Buzău, împreună cu soția mea Rodica, tot inginer T.C.M.-ist, unde director era un tânăr inginer, un ardelean harnic și corect din Țara Moților, din Câmpeni, Alba.
La 2 ani și ceva de la terminarea facultății deveneam cel mai tânăr șef de secție din ,,Metalurgica’’ și probabil din cel mai mare holding industrial din România, CITAMA Brașov, care reunea 28 de companii cu peste 200.000 de angajați care fabricau tractoare, autocamioane și mașini agricole.
A fost o experiență de conducere extraordinară și alături de cei peste 400 de oameni, am obținut rezultate în producție remarcabile.
A venit ,,Revoluția’’ și odată cu ea o mulțime de probleme în funcționarea întregii industrii românești. Având doi copii mici și soția lucrând tot la ,,Metalurgica’’, a trebuit să găsim altceva pentru a putea trăi. Am construit încet, încet, holdingul Grup Romet, care ajunsese lider național în industria apei și nu numai, având la un moment dat câteva mii de angajați.
Cu muncitorii și inginerii din Grup Romet am obținut câteva rezultate remarcabile:
– medalia de aur la Salonul Mondial de Invenții de la Bruxelles, în 1994, pentru filtrele de apă Aquator, care aveau să ne aducă mulți bani, dar și multă notorietate la nivel național și internațional;
– am reușit să cumpăr ,,Metalurgica’’ și să lansăm multe produse noi pe piață;
– de asemenea, am reușit să cumpăr fostul trust de mecanizare a agriculturii din județul Buzău ,,Servoagromec’’, unde am făcut mari investiții pe fonduri europene;
– în 1994 mi-a fost desemnat titlul de ,, Cel mai tânăr și dinamic om de afaceri din România’’ și o statuetă Oscar pentru că premiile se numeau ,,Oscar-Capital’’, de Revista ,,Capital’’, prima revistă economică din România, venită din Elveția;
– tot în acea perioadă a apărut cartea ,,Noi stâlpi ai puterii din România’’, a lui Silviu Brucan, mare best-seller la acea vreme, apărută mai întâi în ziarul ,,Evenimentul Zilei’’, care atunci apărea în 700.000 de exemplare zilnic și unde eram pe primul loc la ceea ce înseamnă viitorul industriei românești prin acțiuni de genul ,,self-made man’’.
Rezultatele deosebite obținute au făcut ca în anul 2000 să fiu propus și ales senator de Buzău în Parlamentul României, pentru perioada 2000 – 2004, din partea Partidului Social Democrat.
Chiar dacă mi-am făcut treaba aici așa cum trebuia, nu m-am regăsit în acea activitate și am revenit din nou la conducerea Grupului Romet.
Din păcate din cauza crizei de lichidități din perioada 2009 – 2012, am ajuns în situația de insolvență și faliment. Am avut o perioadă foarte, foarte grea, pierzând mulți bani, dar analizând toată perioada petrecută din 1984 până în 2015, constat acum că am câștigat totuși multă experiență, rămânând cu aceeași determinare de a mă ridica și de a continua să muncesc pentru a reuși!
După 3 ani de la insolvență, în decembrie 2015, m-a invitat Marcel Ciolacu, care devenise Președinte al PSD Buzău, la o ,,ciorbă de burtă’’ la nea Mitică Ispas, pe strada Victoriei. Mi-a făcut propunerea să candidez pentru funcția de primar al Buzăului, la alegerile din iunie 2016. În primă fază l-am refuzat, spunându-i că nici eu nu m-aș vota, pentru că eram încă foarte marcat pentru că nu reușisem să ies cu bine din criza economică, chiar dacă în acea perioadă s-a înregistrat în România, probabil cel mai mare număr de falimente din istoria țării.
Iată pe scurt, istoria mea și oamenii care mi-au influențat decisiv viața până în acest moment!
Mulțumesc familiei mele și acestor oameni care au avut încredere în mine și mi-au dat tot sprijinul pentru a mă forma ca om și mai ales pentru a mă inspira să reușesc prin muncă!
Am muncit și muncesc cu drag alături de mulți oameni valoroși, cu omenie, respect și sinceritate pentru a reuși, acolo unde soarta m-a dus!
Constat după atâția ani că Buzăul mi-a dat aproape tot ceea ce am reușit în viață și am datoria de onoare ca prin munca mea să întorc cât mai mult orașului meu drag!
Vă mulțumesc dragi buzoieni pentru această imensă și onorabilă oportunitate!”
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .
