În trei comune din judeţul Buzău, câte un singur candidat se va afla pe buletinul de vot pentru funcţia de primar, în 16 unităţi administrativ-teritoriale lupta electorală pentru fotoliul de primar se va da între doi candidaţi, iar în trei localităţi, buletinele de vot vor conţine 7 candidaţi

Politic

Potrivit Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Buzău, la alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie sunt aşteptaţi să îşi exprime votul, în total, 366.230 de cetăţeni.

„La nivelul judeţului Buzău, la alegerile europarlamentare şi locale sunt organizate şi funcţionează 426 de secţii şi sunt aşteptaţi la vot un număr de 365.943 de alegători pe listele permanente şi 287 pe listele comunitare. Referitor la urna mobilă, încă nu am primit solicitări, de regulă solicitările se primesc la secţii, în preziua alegerilor, sâmbătă sau chiar în ziua alegerilor. Noi am transmis dacă solicitările se fac în ziua alegerilor, să fie la primele ore în aşa fel încât cei care se deplasează cu urna mobilă să aibă timpul necesar astfel încât să se întoarcă în secţie până când se înserează”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele BEJ, Dumitru Paraschiva.

Cele mai multe candidaturi au fost înregistrate pentru funcţia de primar al comunelor Ziduri, Topliceni şi al municipiului Buzău, respectiv câte şapte concurenţi. În 16 comune din judeţ (Valea Salciei, Săruleşti, Săhăteni, Murgeşti, Movila Banului, Mărgăriteşti, Măgura, Luciu, Largu, Grebănu, Ghergheasa, Chiliile, Cernăteşti, Cătina, Calvini, Bozioru) pe buletinele de vot pentru funcţia de primar se vor afla doi candidaţi, iar în cazul a trei comune (Odăile, Pardoşi, Vâlcelele) pentru funcţia de primar va candida câte o singură persoană.

„Avem şi situaţii în care avem un singur candidat la funcţia de primar. Se întâmplă în trei comune, respectiv în Vâlcelele, Pardoşi şi Odăile, iar la Consiliul Local avem doar liste unice la Pardoşi şi Vâlcelele. În ceea ce priveşte candidaturile la Consiliul Judeţean, avem un număr de cinci candidaturi, la Primăria Municipiului Buzău sunt şapte competitori”, a transmis preşedintele BEJ.

Totodată, la alegerile locale sunt înscrişi 8 candidaţi independenţi pentru funcţia de primar şi 12 candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier în cadrul consiliilor locale. 22 de femei vor candida pentru o funcţie de primar la alegerile de duminică, două dintre ele vizând fotoliul de primar al municipiului Buzău. La nivelul judeţului vor fi distribuite peste 400.000 de buletine de vot.

„Pentru preşedintele Consiliului Judeţean au fost tipărite un număr de 403.360 buletine, acelaşi număr şi pentru Consiliul Judeţean, pentru primari tot 403.360, consilii locale 403.360, iar pentru europarlamentare 403.038 de buletine. Sunt cinci tipuri de buletine de vot, europarlamentare şi cele pentru locale, pentru primar, pentru Consiliul Local, pentru preşedintele Consiliului Judeţean şi Consiliul Judeţean. După ce se încheie procesul de votare, la ora 22,00, se desigilează urnele şi se face trierea pentru că este posibil să se greşească şi apoi după aceea va începe numărătoarea”, a subliniat Dumitru Paraschiva.

La nivelul judeţului sunt înregistrate pentru alegerile locale 4.730 de candidaturi. Pe lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean se află înscrişi Sorin Titus-Muncaciu (Alianţa pentru Unirea Românilor – AUR), Adrian Mocanu (Partidul Naţional Liberal – PNL), Lucian Romaşcanu (Partidul Social Democrat – PSD), Viorel Mircea Păduroiu (Partidul S.O.S.România) şi Dorin Valeriu Bădulescu (Alianţa Dreapta Unită – ADU; USR-PMP-Forţa Dreptei).

În competiţia pentru funcţia de primar al municipiului Buzău figurează Constantin Toma (PSD), Carmen Adriana Ichim (PNL), Laurenţiu Stîlpeanu (S.O.S.România), Nicolae George Epurescu (Partidul Democraţiei şi Solidarităţii – DEMOS), Dănuţ Viorel Barchizeanu (Partidul Umanist Social Liberal), Florin Drăgulin (ADU) şi Haritina Crăiţă (candidat independent).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .