În urmă cu câteva milenii, între anii 3000 și 1600 î. Hr, Cultura Monteoru era una dintre civilizațiile cele mai avansate la acea vreme, populațiile monteorene locuind în așezări amplasate pe înălțimi, cu locuințe de suprafață, realizate din pământ și lemn în sistem paiantă, cu anexe gospodărești cum ar fi ateliere, cuptoare sau gropi de provizii.
Așezarea de la Sărata Monteoru, județul Buzău, a fost descoperită în anul 1895 de arhitectul militar Eduard Honzic, arheolog amator, care coordona construcția Complexului balnear al familiei Grigore Monteoru. Primele cercetări sistematice au fost efectuate în timpul ocupației germane, între 1917 și 1918, de arheologul german Hubert Schmidt, ofițer în rezervă în armata germană, care l-a invitat la Monteoru pe reputatul savant german Wilhelm Dorpfeld care cerceta vestigiile de la Micene, în Grecia. Mare parte din obiectele descoperite au ajuns la un muzeu din Berlin. La Sărata Monteoru, primele săpături românești au fost efectuate de Ion Andrieșescu și Ion Nestor între 1926 și 1927, continuate de Ion Nestor, între 1937 și 1958. În perioada 1990-2010, cercetările au fost reluate de reputatul arheolog dr. Eugenia Zaharia.
Comunitățile Culturii Monteoru au viețuit aproape 1400 de ani, între 3000 și 1600 î. Hr., apogeul dezvoltării lor fiind atins între 2200 și 1800 î. Hr. Aria de răspândire a culturii Monteoru cuprinde zona Subcarpaților de curbură, sudul și parțial centrul Moldovei, precum și zona de sud-est a Transilvaniei. Cele mai importante situri din județul Buzău unde au fost cercetate vestigii aparținând Culturii Monteoru sunt Sărata Monteoru, Năeni, Pietroasa Mică și Cârlomănești.
„Satele populațiilor monteorene erau plasate pe înălțimi, bine protejate natural, cu largă vizibilitate către câmpie și în imediata apropiere a resurselor naturale, piatră, apă, lemn și sare. Trăiau în locuințe de suprafață, realizate din pământ și lemn în sistem paiantă. În interior se aflau de obicei vetre de foc folosite la prepararea hranei și la încălzit. În afara locuințelor își amenajau anexe gospodărești cu ar fi ateliere, cuptoare sau gropi de provizii”, explică directorul Muzeului Județean Buzău, Sebastian Matei.
Arheologii au descoperit că principalele plante cultivate de monteoreni erau cerealele — grâul, ovăzul, meiul — sau legumele cum ar fi spanacul, sfecla sau loboda. Animalele precum vitele, oile și porcii erau crescute în gospodării. Vânătoarea ocupa un rol important atât pentru obținerea blănurilor, cât și pentru alimentație, cercetările arheologice scoțând la lumină numeroase oase de porci mistreți, căpriori, cerbi sau iepuri. Cele mai numeroase artefacte sunt vasele ceramice, decorate cu motive geometrice, iar ceștile sau urnele funerare reprezintă adevărate piese de artă. Monteorenii foloseau unelte din piatră, os, corn și mai rar din metal. Bronzul era utilizat în special la confecționarea armelor, iar piesele de podoabă se făceau din aur și argint.
În timpul Culturii Monteoru apar numeroase obiecte din alte părți ale Europei care nu sunt specifice acestei culturi cum ar fi armele, piesele de harnașament sau podoabele. Pentru a-și plăti obiectele primite la schimb, monteorenii prelucrau minereul de cupru.
„Cel mai exploatat zăcământ era minereul de cupru, după o tehnologie proprie, adus în urma schimburilor cu populațiile din zona Transilvaniei. Minereul de cupru se topea la o temperatură de 1.000-1.200 de grade în cuptoare și se tuna în forme. Ei erau foarte inventivi, căci foloseau metode interesante de turnare cum ar fi metoda cerii pierdute”, precizează arheologul buzoian.
Conform metodei cerii pierdute, se modela o piesă din ceară, cum ar fi un topor, după care aceasta se „îmbrăca” în lut. După ce piesa era încălzită, ceara se prelingea printr-un orificiu, iar prin același orificiu se turna bronz. Așa au fost realizate vârfuri de săgeți, topoare, săbii și podoabe. Inventarul funerar stă mărturie stadiului ridicat al acestei culturi, alături de recipiente ceramice au mai fost găsite vârfuri de săgeți, topoare din piatră, podoabe, cum ar fi brățări din bronz, mărgele din caolin sau chihlimbar, inele din os, cercei de buclă din aur și bronz.
Monteorenii practicau ritul inhumației, fiind îngropați în poziție chircită în gropi dreptunghiulare acoperite apoi cu piatră. În unele cazuri au fost descoperite gropi săpate în stâncă sau cutii confecționate din plăci mari de piatră. O parte redusă a defuncților erau incinerați fără a putea preciza motivele. Inventarul funerar consta, alături de recipientele ceramice, din arme — vârfuri de săgeți, topoare din piatră, podoabe — brățări din bronz, mărgele din caolin sau chihlimbar, inele din os, cercei de buclă din aur și bronz. Monteorenii au creat o civilizație considerată un vârf al acelor vremuri, însă în alte zone ale lumii stadiul dezvoltării era mult mai ridicat.
„În aceeași perioadă, civilizația egipteană era mult mai dezvoltată. În Egipt existau orașe cu construcții extraordinare, pe când populațiile din Cultura Monteoru trăiau în sate amplasate în zonele de deal și de munte, dar schimburile frecvente și circulația pe arii întinse i-au ajutat să evolueze și să facă progrese constante”, precizează directorul Muzeului Județean Buzău, Sebastian Matei.
Arheologul Daniel Costache, de la Muzeul județean Buzău, susține că ne aflăm în fața uneia dintre cele mai avansate civilizații din Europa.
„Cultura Monteoru este fenomenul cultural-arheologic reprezentativ pentru manifestările din Epoca Bronzului din zona Subcarpaților de Curbură, de la Valea Prahovei până în sudul Moldovei. De departe, pentru Epoca Bronzului, manifestarea culturală de tip Cultura Monteoru este una dintre cele mai avansate din Europa din punct de vedere al culturii materiale. În primul rând, este vorba de varietatea tipurilor de artefacte, în al doilea rând este vorba că acest fenomen cultural-arheologic a avut cea mai mare întindere în timp, aproape 1.000 de ani, ceea ce este foarte mult pentru preistorie”, a precizat arheologul specializat pe Cultura Monteoru.
Potrivit sursei citate, secretul gradului ridicat de civilizație este dat de accesul la resursele naturale, sarea și chihlimbarul, în principal, și de controlul acestora.
„Sarea de suprafață era exploatată și, cel mai probabil, monteorenii controlau comerțul cu sare. În această perioadă au apărut vase de o calitate estetică extraordinară, cești, cu una sau două toarte, frumos decorate, vase de tip rață, askos, urne funerare deosebite, care conțineau piese de podoabă, respectiv, arme și unelte, de înalt nivel tehnic și artistic”, a mai spus arheologul Daniel Costache
