0%
Skip to content
luni, august 17, 2026

laBuzau.ro

Stiri si evenimente la Buzau

  • Contact
  • Politică de confidențialitate
site mode button

Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat a decis comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale si tinerea acestora în data de 9 iunie 2024

Politic
februarie 22, 2024februarie 22, 2024Adm

”Ieri, 21 februarie, am participat la Palatul Parlamentului la întâlnirea Consiliului Politic Național (CPN) al Partidului Social Democrat (PSD) care trebuia să decidă prin vot dacă suntem de acord cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale în 9 iunie 2024.

La precedenta întâlnire a CPN, am susținut și în numele colegilor primari PSD de municipii din toată țara, necesitatea comasării celor două tipuri de alegeri, chiar dacă unii colegi din acest for de conducere al PSD nu erau de acord.

Ieri s-a aprobat ținerea acestor alegeri pe 9 iunie, iar în cuvântul meu am afirmat că este benefic pentru țară ca aceste alegeri europarlamentare să se țină în același timp cu alegerile locale pentru că au un singur obiectiv comun, acela de a alege oameni care să ne păstreze ca țară în Uniunea Europeană și în NATO!

Dezvoltarea Buzăului și a oricărei localități din România se face în acest moment preponderent cu bani europeni, iar la graniță avem război. În același timp, putem circula liber oriunde în Europa și putem munci și locui unde dorim!

Țara se dezvoltă și acest fapt este demonstrat și de creșterea PIB-ului (Produsul Intern Brut) României, de la 30 de miliarde de dolari în 1989, la peste 300 de miliarde de euro în 2023, chiar dacă mai există sărăcie în țară!

Dar există forțe politice care au crescut mult în sondaje în ultimul timp, care vor să ne scoată din Uniunea Europeană și din NATO!

Sper ca dezbaterile din campania electorală pentru alegerile din 9 iunie să-i convingă pe toți buzoienii și pe toți românii, că viitorul nostru este în Uniunea Europeană și în NATO și nu în direcția Moscova!”

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Tagged alegeri europarlamentarealegeri localebuzauConstantin TomaPartidul Social Democratprimaria buzaupsdpsd buzau

Navigare în articole

Banca de Resurse Genetice şi Vegetale Buzău a efectuat prima extragere a unei secvenţe de ADN vegetal dintr-un soi vechi de vânătă, deschizând astfel calea înfiinţării unei biblioteci de amprentare genotipică
Festivalul Umorului ”BAIESU”, omul din Buzău

Related Posts

Primarul Constantin Toma face un bilanț al rezultatelor obținute la nivelul Buzăului

decembrie 30, 2022decembrie 30, 2022Adm

Ședința Consiliului Județean din data de 26 februarie 2026 a avut ca punct central bugetul pentru 2026

februarie 27, 2026februarie 27, 2026Adm

In data de 29 decembrie 2025 se convoaca in şedinţă extraordinară Consiliul Local al Municipiului Buzău care are pe ordinea de zi si Proiectul de hotărâre privind stabilirea, la nivelul Municipiului Buzău, a impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2026

decembrie 23, 2025decembrie 23, 2025Adm

Categorii

  • Divertisment
  • Economie
  • Jobs
  • Politic
  • Social
  • Sport

Articole recente

  • COMIC 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent, ediția 2026 se va desfasura in perioada 18 – 30 august la Buzau
  • BIAF Music aduce rock alternativ în Parcul I.C. Brătianu din Buzau
  • Sunteți curioși ce activități frumoase am pregătit pentru săptămâna viitoare (10–15 august) la Școala din Parc?
  • Dragi buzoieni, vă informăm că data evenimentului „Marea Bălăceală la Stadion” a fost modificată!
  • Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august – 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole

Arhive

  • august 2026
  • iulie 2026
  • iunie 2026
  • mai 2026
  • aprilie 2026
  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019

Comentarii recente

    august 2026
    L Ma Mi J V S D
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  
    « iul.    

    eMedic.ro   laMedic.ro   laSpital.ro   laHotel.ro   la-Masa.ro laMall.ro  laZiar.ro   laFirma.ro   laFacultate.ro  la-Suceava.ro laExecutareSilita.ro  laChisinau.ro laBalti.ro  laPiatraNeamt.ro High-Fashion.ro

    laRomania.ro   laBucuresti.ro   laClujNapoca.ro   laConstanta.ro   laCraiova.ro   laGalati.ro   laPloiesti.ro   laTimisoara.ro  laBuzau.ro laCalarasi.ro   laDeva.ro laFocsani.ro   laGiurgiu.ro   laMiercureaCiuc.ro
    laOradea.ro   laPitesti.ro   laRamnicuSarat.ro
    laRamnicuValcea.ro   laDrobetaTurnuSeverin.ro

    laBrasov.ro   la-Iasi.ro   laSfantuGheorghe.ro
    laVaslui.ro   laAlbaIulia.ro   laAlexandria.ro
    laArad.ro   laBacau.ro   laBaiaMare.ro   laBistrita.ro
    laBotosani.ro   laBraila.ro laResita.ro  laSatuMare.ro
    laSibiu.ro  laSlatina.ro laSlobozia.ro laTargoviste.ro
    laTarguJiu.ro   laTarguMures.ro   laTulcea.ro laZalau.ro

    | Theme: News Portal by Mystery Themes.