Conceptul general de planificare spațială și dezvoltare urbană a municipiului Buzău aferentă noului Plan Urbanistic General

Social

”Dragi buzoieni,

Ieri 21 noiembrie 2022 a avut loc prima dezbatere cu autoritățile descentralizate ale guvernului pe ,,Conceptul general de planificare spațială și dezvoltare urbană a municipiului Buzău” aferentă noului Plan Urbanistic General (PUG).

Noul Plan Urbanistic General este contractat de un consorțiu de arhitecți și specialiști în urbanism de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” și compania Abagiu Global Services.

Acest nou PUG își propune să contribuie cât mai mult la ,,atingerea” viziunii de dezvoltare a orașului nostru ,,Buzău – oraș magnet” având la bază următorii ,,stâlpi”:

1. Buzăul prosper – economia urbană a orașului;

2. Buzăul conectat – circulația și căile de comunicații ale orașului;

3. Buzăul verde – economia circulară, spațiile verzi și metabolismul orașului;

4. Buzăul coerent – morfologia urbană a orașului;

5. Buzăul deschis – sistemul GIS în administrație.

Vor mai urma până la sfârșitul anului încă două dezbateri, una cu specialiștii și una cu dumneavoastră, cetățenii Buzăului.

Prin noul PUG proiectăm pentru viitor 6 inele de circulație, din care două în afara orașului și mărirea suprafeței de intravilan cu 1263 hectare.

Noul PUG trebuie să pună în valoare viitoarea autostradă A7 dar și canalul Iazul Morilor și lunca Buzăului aflată pe teritoriul administrativ al orașului nostru.

Sperăm ca până la jumătatea anului viitor să avem toate avizele de la toate ministerele și Hotărârea de Guvern pentru aprobarea PUG-ului Municipiului Buzău!

HAI BUZĂU!”

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .