Cartier din municipiul Buzău, în carantină

Social

Cartierul Poşta din municipiului Buzău, cu o populaţie de circa 2.000 de locuitori, a intrat în carantină pentru 14 zile după ce, duminică, au fost confirmate 19 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, a anunţat, luni dimineaţă, Biroul de presă al Prefecturii.

„Instituţia Prefectului a luat decizii instituirii carantinei timp de 14 zile pentru cartierul Poşta din municipiul Buzău cu o populaţie de circa 2.000 de locuitori, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că „cei 19 pacienţi au fost transferaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi la Institutul ‘Victor Babeş’ din Bucureşti, cartierul carantinat (…) urmând să fie aprovizionat cu alimente şi bunuri de strictă necesitate de către autorităţile locale”.

În judeţul Buzău au fost confirmate, până acum, 40 de cazuri de infectare cu COVID-19. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.