Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău lansează ediţia a doua a concursului de lectură „Care-i faza cu cititul? ”

Social

Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Buzău lansează ediţia a doua a concursului de lectură.

„Care-i faza cu cititul? ”este un concurs de lectură pentru toate vârstele. Perioada de desfăşurare: martie – decembrie 2025.

Concursul se va desfășura pe 3 categorii de vârstă, fiecare categorie având lista separată de titluri,
plus o secţiune de postere:
▪ 11 – 15 ani
▪ 16 – 19 ani
▪ Adulți
▪ Postere (inspirate din unul dintre romanele citite)

SCOPURI:
▪ promovarea autorilor români
▪ stimularea interesului pentru lectură

OBIECTIVE:
▪ dezvoltarea în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor a competențelor de receptare și
de înțelegere a mesajului scris
▪ creşterea numărului împrumuturilor în rândul cărţilor scrise de autorii români cu
30%
▪ creşterea numărului cititorilor bibliotecii cu 20%

PERIOADA DE DESFĂŞURARE:
▪ MARTIE-DECEMBRIE 2025

ÎNSCRIEREA LA CONCURS:
▪ se face la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, sediul central, Galleria Mall, Bd.
Unirii nr. 301A

PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
▪ până pe 28 noiembrie 2025 inclusiv

CONDIŢII DE PARTICIPARE:
Permisul de intrare la bibliotecă este obligatoriu.
Bibliotecarii propun 10 titluri ale autorilor români. Trebuie citite toate cele 10 cărţi incluse în
concurs, până la sfârşitul lunii noiembrie 2025.
Se poate împrumuta o singură carte, timp de 2 săptămâni. Termenul de împrumut nu poate fi
prelungit.
În luna decembrie, în cadrul finalei concursului, participanţii vor răspunde la întrebări din cărţile
citite şi îşi vor susţine cartea preferată, prezentând un ARGUMENT.

ARGUMENTUL va reprezenta o expunere orală, susţinută liber, fără vreun suport scris, nedepăşind 3
minute, prin care concurentul va motiva alegerea cărţii preferate. Nu vor putea susţine Argumentul
concurenţii care nu fac dovada citirii tuturor cărţilor. Astfel, la concursul de întrebări trebuie să răspundă
la cel puţin o întrebare din cartea propusă şi să aibă un punctaj de minim 15 puncte din totalul de 30.

Criteriile de evaluare a ARGUMENTULUI sunt:

  • abilități de argumentare
  • claritatea, coerența și organizarea discursului
  • corectitudinea conținuturilor.

POSTERUL va fi unidimensional și va fi realizat în una dintre următoarele tehnici: desen, grafică,
pictură, colaj, tehnici computerizate (Photoshop, Corel, etc), etc.
▪ Dimensiunea posterului va fi A3, orientare portret.
▪ Cel care înscrie un poster în competiție trebuie să fie autorul lui. Posterul și ideea ilustrată trebuie
să fie autentice și create în totalitate de participant. Orice încălcare a drepturilor de autor și de
copyright nu vor fi asumate de către organizator.
▪ Nu există nici o restricţie cu privire la posterul pe care elevul l-a creat pentru alte concursuri.
▪ Dacă respectă tematica și specificațiile tehnice ale prezentului concurs, acesta este un poster
eligibil.
▪ Prin înscrierea la acest concurs, participanţii acordă Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău
dreptul de utilizare perpetuă a imaginilor cu postere înscrise în scopuri necomerciale, pentru
publicare pe site-ul propriu şi social media, pentru expunere în locuri publice.
▪ Juriul va desemna ierarhia posterelor luând în considerare următoarele criterii, notând pe o scală
de la 1 (punctaj minim) la 10 (punctaj maxim):

  1. Originalitatea posterului
  2. Încadrarea creativă în tema propusă
  3. Valoarea artistică a posterului
  4. Impactul creat în raport cu tema propusă (consistența mesajului transmis)
  5. Descrierea posterului completată în formularul de înscriere online
  6. Posterul reprezintă o lucrare de sine stătătoare transmiţând cu succes mesajul și în afara
    concursului.
    ▪ Câştigătorul va fi desemnat pe baza punctajului obţinut.

FINALA CONCURSULUI
Finala concursului va avea loc în luna DECEMBRIE 2025 şi va cuprinde:
▪ susţinerea ARGUMENTULUI, în cadrul căreia participanţii vor prezenta cartea preferată;
▪ un concurs cu întrebări din cărţile citite;
▪ jurizarea şi festivitatea de premiere.

PREMIILE CONCURSULUI:

Premii:
Premiul „CITITOR PE FAZĂ” – câştigătorul concursului de întrebări (pentru categoriile 11-15 ani şi
16-19 ani)
Premiul „BOOK(R)OMAN” – cel mai frumos şi complet ARGUMENT (pentru categoriile 11-15 ani
şi 16-19 ani)
Premiul „CITESC, DECI, CÂŞTIG!” – cea mai frumoasă prezentare la categoria Adulţi
Premiul „CARE-I FAZA CU CITITUL?”- cel mai creativ şi original poster

Rezultatele concursului vor fi promovate în mass-media şi în mediul virtual.
Cadrele didactice care încurajează elevii să participe și îi susțin pe toată perioada de desfășurare a
concursului vor primi diplome și adeverințe.

CATEGORIA ADULŢI:
▪ Adulţii vor citi cele 10 cărţi propuse, iar finala va consta într-o masă rotundă, unde
fiecare va prezenta cartea preferată. Prin vot secret, fiecare participant, alături de
juriul alcătuit din bibliotecari, va alege cea mai frumoasă prezentare.

PENTRU ÎNSCRIERI:
▪ Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, sediul central, Galleria Mall, Bd. Unirii nr.
301A

PERSOANE DE CONTACT :
▪ Stan Mihaela-Angela, șef Serviciul „Relații cu Publicul”
▪ Bibliotecarii Serviciului „Relaţii cu publicul”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .