Actiuni de amploare pe raza judetului Buzau

Social

Toate structurile M.A.I, sub autoritatea Instituției Prefectului, au participat la acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu noul Coronavirus, în zonele aglomerate din județul Buzău

🔵 În perioada 10-12 iulie a.c., peste 500 de efective, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, polițiști locali, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănatate Publică, Registrului Auto Român, A.N.P.C. și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat efectuarea de verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.
🔵 De asemenea, au fost efectuate acţiuni specifice de control în trafic, în scopul prevenirii si combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale privind siguranța si legalitatea acestor tipuri de transport, având în vedere și prevenirea răspândirii virusului COVID-19, context în care au fost verificate peste 450 de mijloace de transport public.

🔵 Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 120 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
În cadrul activităților de verificare și control au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale dintre care 68 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Alte 75 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

🔵 Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

❗️ Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a se proteja pe sine, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

🔵 Astfel de acțiuni vor continua pe raza județului Buzău și în perioada următoare, forțele de ordine publică acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.