Un număr de 4.000 de apartamente din municipiul Buzău au rămas, de luni seara, fără apă şi căldură din cauza unei avarii la un cazan montat recent la PT 4 Dorobanţi.
Directorul Regiei Autonome Municipale Buzău, Aurel Gubandru, a declarat, pentru AGERPRES, că „problemele vor fi remediate până în a doua parte a săptămânii”.
„La punctul termic PT Dorobanţi s-au executat lucrări de înlocuire a ventilatorului de aer la cazanul CAF 10Gcal, ce au condus la îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de zgomot la acest amplasament, iar cu această ocazie au apărut defecţiuni ale ţevilor interioare ale cazanului. În urma constatărilor şi pentru a avea siguranţa funcţionării la parametri normali în această iarnă, s-a luat decizia de înlocuire a ţevilor cu grad ridicat de uzură, operaţiune care va dura până în a doua parte a săptămânii”, a precizat sursa citată.
Directorul RAM susţine că cel de-al doilea cazan, de 2,75Gcal, va asigura agentul termic pentru ca instituţiile de învăţământ să nu fie afectate. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.