U.M. 01847 Buzău angajeaza muncitor calificat instalator

Jobs

A N U N Ţ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI  DE ÎNCADRARE A POSTULUI VACANT DEMUNCITOR CALIFICAT III (INSTALATOR) DIN CADRUL FORMAȚIUNII CAZARMARE (U.M. 01847 JUDEȚUL BUZĂU)

I. Postul pentru care se organizează concurs:

– 1 post de muncitor calificat III (instalator) în formațiunea de cazarmare din cadrul U.M. 01847 județul Buzău;

II. Durata timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, iar contractul individual de muncă se va încheia pe perioadă nedeterminată.

III. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

   a) formularul de înscriere la concurs prevăzut la anexa 2 din H.G. 1336/2022;

   b) *copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

   c) *copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

   d) *copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

   e) *copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor;

    f) ** certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

    g) ***adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

    i) curriculum vitae, model comun European;

  • acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fişelor posturilor, în condiţiile în care este declarată „admisă” la concurs.

* Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), se prezintă însoţite de documentele originale, pentru a fi certificate cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

** Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere privind antecedentele penale.În acest caz, candidatul declarant admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea  sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a complete dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f) anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.

*** Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

IV. Condiţiile generale pentru ocuparea postului, conform art. 15 din H.G. nr. 1336/2022, sunt:

  a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

  b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

  c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

  e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

  f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

  g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; 

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

V. Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:

  1. nivelul minim al studiilor: studii medii sau generale cu certificare în meseria de instalator apă-canal;
  2. nivelul de acces la informaţii clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;
  3. vechime în muncă și specialitate: minim 3 ani şi 6 luni;
  4. abilitatea de comunicare, lucru în echipă, rezistența la stres.

VI. Detalii organizatorice:

  1. Dosarele de concurs, se depun la sediul U.M. 01847 județul Buzău, Str. General Grigore Baștan, nr. 1-3, localitatea Buzău, județul Buzău.
  2. Detaliile privind organizarea concursului se pot obține de la persoana de contact, care asigură secretariatul comisiei de concurs, la numărul de telefon 0238.723.606.
  3. După selecția Dosarelor de înscriere, pe baza îndeplinirii condițiilor generale și specifice de participare la concurs sau examen, se va afișa  rezultatul acesteia, folosind sintagma “Admis” sau “Respins”. Conform art. 28 din H.G. 1336/2022, secretariatul comisiilor de concurs primește dosarele de concurs ale candidaților și le atribuie un cod numeric pentru identificare.
  4. Anunțul de încadrare, rezultatul la selecția dosarelor, proba „scrisă”, proba „practică” și la proba „interviu” vor fi afișate la sediul U.M. 01847 județul Buzău, str. General Grigore Baștan nr. 1-3, la Punctul de Control, precum și pe site-ul S.M.Ap. www.defense.ro, secțiunile „Interes public/Carieră/Concursuri de încadrare”, cu precizarea punctajului obținut și a sintagmei „Admis” sau „Respins”.
  5. După afișarea rezultatelor, candidații nemulțumiți pot face contestație pe care o vor depune la sediul U.M. 01847 județul Buzău, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și a interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
  6. Sunt declarați  „Admiși”  la proba scrisă, practică sau la proba de interviu, candidații care au obținut minimum 50 de puncte din maximum 100 de puncte – pentru posturile de execuție.
  7. Comisia de soluționare a contestațiilor afișează rezultatele finale atât la proba „scrisă”,  „practică”, cât și la proba „interviu”, în maximum  o zi lucrătoare de la data expirării termenului de contestație.
  8. Comunicarea rezultatului final se va efectua în termen de maximum o zi lucrătoare, după soluționarea contestațiilor la ultima probă.
  9. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba “scrisă” și/sau “practică” și la “interviu”.
  10. Se consideră “admis” la concurs candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar.
  11. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba “scrisă”, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.
  12. Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

VII. Tematica și bibliografia:

TEMATICA:

  1. Specialitate:

– Materiale specifice instalațiilor interioare de alimentare cu apă rece și apă caldă de consum (țevi, fitinguri, armături);

– Obiecte sanitare și accesorii;

– Instalația de hidrofor: elemente componente, principiul de funcționare;

– Montarea obiectelor sanitare și a armăturilor pentru obiectele sanitare;

– Prelucrarea și montarea țevilor din oțel zincat;

– Țevi,Tuburi și piese de legătură pentru instalațiile interioare de canalizare;

– Racordarea obiectelor sanitare la rețeaua de canalizare;

– Corpuri de încălzire, amplasarea, montarea și racordarea;

– Schimbătoare de căldură;

– Exploatarea și întreținerea instalațiilor de încălzire;

– Rețele termice de transport și distribuție;

– Reglarea furnizării căldurii.

  • Domeniul securității în muncă, dreptului muncii şi al protecţiei informaţiilor clasificate:

  -Obligaţiile lucrătorilor;

-Drepturile personalului civil pe timpul concediilor de odihnă;

-Contractul individual de muncă: încheiere, executare, modificare, suspendare şi încetare;

-Timpul de muncă şi timpul de odihnă;

-Accesul la informaţiile clasificate;

-Redactarea, listarea, evidenţa şi multiplicarea documentelor clasificate;

-Clasificarea informaţiilor clasificate şi lucrul cu informaţii clasificate.

BIBLIOGRAFIA:

  1. Specialitate:

– Manualul de instalații- Instalații sanitare, Editura ARTECNO București S.R.L. 2002;

– Manualul de instalații – Instalații de încălzire, Editura ARTECNO București S.R.L. 2002.

  • Domeniul securității în muncă, dreptului muncii şi al protecţiei informaţiilor clasificate:

– Legea 53/2003 – Codul muncii, republicată (republicată în  M Of. 345 din 18 mai 2011) cu modificările şi completările ulterioare TITLUL II – cap. 1-5, TITLUL III, TITLUL XI – cap. 1 şi 2

        – Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, (publicată în  M Of. 248 din 12 aprilie 2002) cu modificările şi completările ulterioare – Cap I, II, III;

         – Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România (publicată în  M Of. 485 din  5 iulie 2002) cu modificările şi completările ulterioare – Anexa 1 – cap. 2 şi 3.

         – Legea nr. 319 din 14.07.2006, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, capitolul IV- Obligațiile lucrătorilor.

Notă: Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare, după caz.

VIII. Calendarul activităților specifice, necesare ocupării prin concurs sau examen a postului vacant de personal civil contractual ( Muncitor calificat III -instalator) din cadrul U.M. 01847 județul Buzău:

Nr. crt.ETAPIZAREA ACTIVITĂȚIIDATA/ORA
Muncitor calificat III (instalator)
 Depunerea dosarelor de concurs28.04– 13.05.2025 în intervalul orar 08:00 -15:00
 Selecția dosarelor de concurs14.05.2025
 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare15.05.2025
 Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs16.05.2025 în intervalul orar 08:00 -15:00
 Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs/examen și afișarea rezultatelor la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare19.05.2025
 Desfășurarea primei probe din concurs, PROBA SCRISĂ20.05.2025 ora 09:00
 Afișarea rezultatelor probei scrise la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare21.05.2025
 Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise22.05.2025 în intervalul orar 08:00 -15:00
 Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare23.05.2025
 Susținerea PROBEI PRACTICE26.05.2025 ora 09:00
 Afișarea rezultatelor probei practice la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare27.05.2025
 Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei practice28.05.2025 în intervalul orar 08:00 -15:00
 Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei practice și afișarea rezultatelor la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare29.05.2025
 Susținerea PROBEI  INTERVIU30.05.2025 ora 09:00
 Afișarea rezultatelor probei interviu la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare02.06.2025
 Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul interviului03.06.2025 în intervalul orar 08:00 -15:00
 Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul interviului și afișarea rezultatelor la P.C. și pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare04.06.2025
 Afișarea rezultatelor finale ale concursului/examenului la P.C. și înaintarea pentru publicarea pe site-ul www.defense.ro, secțiunile Interes public/ Carieră/ Concursuri de încadrare05.06.2025

Notă: Eventualele contestaţii se pot depune după selecţia dosarelor de concurs şi după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.

Prezentul anunţ a fost afişat la punctul
de control al u.m. 01847, astăzi
*** __________, ora ____

                           subofiţer de serviciu pe punct control


*** Reprezintă data afişării, respectiv data de la care decurg cele 10 zile lucrătoare pentru concursul de ocupare a unui post vacant până la care se pot depune dosarele de concurs.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .