Târgul Drăgaica – o sărbătoare tradițională din zona Buzăului

Divertisment

Târgul Drăgaica este o sărbătoare tradițională din zona Buzăului care are loc în fiecare an între 12-24 iunie, cu ritualuri agrare și războinice ce fac trimitere la zeița fecundității Ceres. Această sărbătoare ancestrală poate fi privită în triplă ipostază.

Întâi de toate, este sărbătoarea închinată debutului strângerii recoltelor, un prilej de sărbătoare și de bucurie pentru belșugul holdelor. Drăgăicile sau Sânzienele sunt un fel de vestale care amintesc riturile protecției și fecundității agrare a zeiței Ceres. În cursul zilei de 24 iunie aveau loc ritualuri care începeau în zorii zilei și durau până la răsăritul soarelui. Fete îmbrăcate în ii și fote de sărbătoare, cu capetele acoperite cu marame albe și coronițe de flori de drăgăicuță, încinse la brâu cu cordoane din aceleași flori, se îndreptau spre câmpul cu rodul cel mai bogat, vesele și jucăușe. De acolo, cu spice în mână, se întorceau în sat la locul de horă, unde începeau adevărata petrecere. 

În al doilea rând, este târg, iarmaroc, mare bâlci atestat din secolul al XV-lea, cu rol foarte important în comerțul cu lână. Ziua Drăgăicii este 24 iunie, după ce se tund oile, vite mari. Era situat la întretăierea drumurilor comerciale care legau Dobrogea cu Brașovul și Transilvania, așa-numitul drum al transhumanței, Moldova cu capitala Țării Românești — Târgoviște, și lega comerțul dunărean cu zonele de munte. Târgul, amintit pentru importanța lui de Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, este menționat ca aducător de mari venituri într-un document din 26 august 1778 de la Alexandru Ipsilanti. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, târgul „Drăgaica” este mutat la marginea Buzăului, la Băncești, sat aparținător comunei Simileasca, Alexandru Ipsilanti încredințându-l, printr-un hrisov domnesc, datat august 1778, Episcopiei, când i se acordă vama târgului odată cu scutirea de oierit, cu toate veniturile sale obținute, în principal, din desfacerea produselor agricole, dar și a altor mărfuri ale crescătorilor de vite ori ale meșteșugarilor veniți pe ruta Lemberg — Cernăuți — Bacău — Buzău — Silistra — Constantinopole, cunoscută ca Drumul Bogdanului sau Drumul Mare. 

În al treilea rând, este o sărbătoare creștin-ortodoxă, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, numit Înaintemergătorul, pentru că a anunțat venirea lui Iisus.

Cele două sărbători — profană și creștină — și-au dat mâna într-un târg-bâlci unde se întâlnesc producători din toată țara și din toate domeniile. Prin tradiție, în această zi de mare sărbătoare, familii întregi, de la copii la bunici, merg împreună la bâlci pentru a mânca mici sau gogoși, halviță ori baclava, a bea bere și vin și a cumpăra obiecte exotice cum ar fi pălării de pai, ochelari de soare, și a se da în lanțuri, așa-zisele comedii.

„Niciun document istoric, până în jurul anului 1500, nu indica o dată precisă referitoare la nașterea Drăgăicii sau a Sânzienelor, dar este cert că apariția unui cult al roadelor, în opinia etnologilor, este vechi de milenii, fiind motivată, în acest areal, de așezarea geografică a zonei, aflată la intersecția drumurilor de transhumanță într-un loc aidoma celui din balada Miorița”, susține publicistul Viorel Frâncu, autorul unei lucrării dedicate acestui târg. 

Sărbătoarea de Sânziene, din 24 iunie, de ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a avut menirea de a-l vesti lumii întregi pe Mesia, este imperios legată de cultul recoltei, al vegetației, fecundității. Vechimea și complexitatea sărbătorii explica polisemantismul cuvântului Drăgaică, un amestec între păgânism, vrăjitorie și creștinism primar. Sânzienele sau Drăgăicile sunt catalogate de mitologia românească drept niște zâne rele — iele, care se manifestă în ziua Sfântului Ioan Botezătorul de Vară, numele acestora fiind preluate în basme și legende cum ar fi Ileana Cosânzeana. Mircea Eliade este de părere că Sânzienele provin dintr-un cult roman al zeiței Diana, acceptat și de populația din Dacia Romană: „Numele unui grup special de zâne, Sânzienele, derivă probabil din latinul Sanctae Dianae, Sânzienele, zâne mai curând binevoitoare, și-au dat numele importantei sărbători a Sfântului Ioan Botezătorul”.

Legat de originea și semnificația originară a obiceiului de Drăgaică, etnologul Ovidiu Bârlea spune că „Drăgaica pare o rămășiță din practicile antice prin care zeitățile protectoare ale recoltelor erau solicitate să apere lanurile”, astfel că „fetele drăgaice continuă rolul preoteselor Ceres și Diana”. Existența serbărilor populare la vremea recoltării grâului este atestată, pentru prima oară, de monezile din secolul IV î.Hr., descoperite la Tomis și Callatis, care aveau pe revers chipul zeiței Demeter — zeița belșugului, cu o coroniță pe cap și în mână cu spice de grâu.

„Numeroși bătrâni din comunele Gura Teghii, Costești, Vernești, Săhăteni, Pietroasele și Lopătari ne-au certificat că jocul Drăgaicei este executat numai de fete și că, uneori, apare și un băiat, care duce un steag împodobit cu grâu, flori de câmp, în special drăgaică, pelin, ceapă, usturoi și panglici colorate”, afirmă publicistul Viorel Frâncu.

Începutul recoltării se pregătește și se realizează prin rituri și ceremonii. Personajul principal, o fată de măritat cu o sabie în mână, însoțită de celelalte drăgăicuțe, cu cununi de spice de grâu, colindă satele pentru ca în final să ajungă în târg.

„Și-au venit Drăgăicile, 
Să culeagă spicele, 
Spicele sunt măricele (bis), 
Drăgaicele frumușele (bis). 
Și-au venit Drăgăicile, 
Să reteze spicele, 
Grâu în spic ca vrabia (bis), 
Și în pai ca trestia (bis).

De aceea, la Drăgaică sau Sânziene, începe recoltarea plantelor care își încheie ciclul biologic: sânziana sau drăgaica, cicoarea, sulfina, iarba „Sfântului Ioan”, secara și grâul.

În același sens, italianul Anton Maria del Chiaro completează, la 1718, descrierea Drăgăicii făcută de Cantemir, de data aceasta localizând-o în zona Munteniei: „Este curios, de asemenea, și spectacolul pe care obișnuiesc să-l facă în ziua de Sfântul Ioan, când câteva fete se îmbracă bărbătește, iar una dintre ele, rămânând în haine de fată, ține în mână o sabie goală și colindă în felul acesta, ca să strângă bani, pe la casele boierilor, jucând și reprezentând pe Irodiada și pe călăul Sfântului Înaintemergător. Acea fată care joacă cu sabia în mână e numită la români „Drăgaica”.

Deși spiritul tradițional al târgului Drăgaica a apus, numărul celor ce trec pragul acestuia, în care comerțul se îmbină cu distracția, rămâne în continuare ridicat. 200-300 de comercianți din nouă județe sunt prezenți la Buzău în perioada 13-24 iunie, la fiecare ediție a târgului Drăgaica. Pe lângă comercianții tradiționali de turtă dulce sau pălării de pai, cel mai cunoscut târg de la Curbura Carpaților vreme de cinci secole este un prilej de a face cunoscute mărcile tradiționale ale regiunii de la poalele Munților Carpați — cârnații de Pleșcoi, covrigii de Buzău, vinul Tămâioasa de Pietroasele, țuica de Pătârlagele, precum și nelipsiții mici, „udați” cu bere. La deschiderea oficială participă, an de an, cântăreți de muzică populară cunoscuți, precum și ansamblul folcloric Plaiurile Mioriței din Buzău.