SINDICATUL MEDICILOR BUZĂU – SCRISOARE DESCHISĂ
”Stimati cetățeni ai Buzăului
Stimați membri ai Consiliului Județean Buzău
Stimați parlamentari și guvernanți
Lucrez în Spitalul Județean Buzău de 42 de ani și am parcurs împreună cu colegii mei toate transformările care au avut loc în această perioadă.
La început erau numai camere de gardă, acoperite de câte un medic. Erau 5-6 medici pe gardă (chirurgie, reanimare, medicină internă, pediatrie, neurologie, radiologie). Nu aveam echograf, CT sau RMN, ci doar simț clinic. Și oamenii erau diagnosticați, operați, tratați, îngrijiți. Și era bine.
Apoi, din anii 2000, cu ajutorul financiar al Parlamentului Flandrei de Vest din Belgia, spitalul nostru a început să crească. A apărut un UPU micuț, cu 9-10 paturi și 12 asistente care primeau urgențele adevărate.
S-a cumpărat un CT (SH, american. Sic!) dar care funcționa, un echograf, s-a dezvoltat laborator performant și au mai apărut 2-3 linii de gardă (pneumologie, infecțioase, cardiologie). Iar pacientii erau tratați și era bine.
Odată cu trecerea în administrarea Consiliului Județean Buzău, spitalul nostru a cunoscut o dezvoltare extraordinară. S-au modernizat toate secțiile, s-a mărit numărul liniilor de gardă (11-12), s-a achiziționat aparatură performantă, medicamente de ultimă generație pot fi gasite în spital.
Specialitățile medicale s-au diversificat, au venit specialiști de marcă. Se efectuează operații și intervenții complexe pentru care, înainte, cetățenii Buzăului erau nevoiți să plece la București (RMN, coronarografii, angiografii, operații neurochirurgicale, oftalmologice, ORL, intervenții chirurgicale complexe, laparoscopice, etc). Acum, toate acestea se fac aici. Cu puținii medici care au ales să-și continnue activitatea în spitalul public, în ciuda dificultăților.
Dotarea secției de Terapie Intensivă a ținut pasul cu dezvoltarea spitalului: dacă în urmă cu 15 ani aveam numai 3-4 aparate de ventilație mecanică, acum avem 30, iar toate cele 40 de paturi sunt monitorizate. (În periada pandemiei, când am avut vârf de activitate, toate paturile erau dotate cu ventilatoare mecanice). Avem în dotare aparate de dializa acută pentru pacienții din ATI, bronhoscop, echograf, aparat de radiologie, monitoare avansate de funcții vitale, toate acestea fiindu-ne necesare pentru îngrijirea complexă a pacienților.
De 5 ani suntem parte a Programului Național de Transplant și deja am contribuit semnificativ la salvarea vieții unor pacienți transplantați.
Pacienții sunt din ce în ce mai bine tratați, dar… „nu mai este bine”. Specializarea și dotarea specială a spitalului ne-au permis să tratăm pacienți din ce mai complecși, de vârstă avansată, cu multe boli asociate, cu boli cronice decompensate. Dar există un revers al medaliei!
După cum spunea un vechi coleg, „noi lucrăm cu materialul pacientului”. Dacă acest material ajunge la noi în timp util, în majoritatea cazurilor, reușim „să-l reparăm” sau macar „să-l cârpim”, iar omul este redat familiei și societății. Dar sunt și situații în care materialul este atât de rărit sau fragil, încât reparația nu mai este posibilă și toate eforturile nostre sunt în zadar.
Nu vă puteti închipui chinul și părerea de rău pe care o simțim, fiecare dintre noi când pierdem un pacient pentru care ne-am consumat energia, cunoștințele, empatia, sufletul! Și noi suntem oameni…
De multe ori ne dorim să putem facem minuni, dar nu a fost decât Unul fără de greșeală și care făcea minuni. Și pe Acela tot noi, oamenii, L-am pus pe cruce. Se pare că acum, după ce a trecut pandemia și „îngerii în alb” au redevenit oameni, cineva ar dori să ne pună pe cruce și pe noi – medici, asistenți, infirmiere, personal de îngrijire. Nu mai corespundem standardelor, iar eforturile și dedicarea noastră nu mai au nici o valoare.
Eu sunt convins că noi, cei care rezistăm și ținem spitalul functional facem tot ceea ce este omenește posibil pentru pacienții noștri.
Nu trebuie uitat faptul ca noi, cei care lucrăm în spital, am ales calea mai grea și mai puțin bănoasă, de a sluji în spațiul public.
Fiecare dintre noi lipsim 5, chiar 7 zile pe lună de acasă, făcând gărzi în spital și, deci, în jur de 2 – 2,5 luni pe an le petrecem în spital, non stop. Mai știti vreo categorie profesională care să-și neglijeze casa și familia în felul acesta?
Și cu toate că suntem din ce în ce mai puțini – ca urmare a „grijii” guvernului de a bloca angajările -, ne străduim să acoperim golurile de personal aglomerându-ne sarcinile de serviciu.
Dar nici așa nu este bine. Ne este vânată cea mai mică greșeală, întâmplată din cauza suprasolicitării, stresului, încordării psihice, epuizării fizice.
Toată lumea, mai ales cea vocală în presă și pe rețelele de socializare, uită că ceea ce definește Spitalul Județean de Urgență Buzău este numărul mare de pacienți redați familiilor și societății, nu cazurile nefericite care ne afectează și pe noi, deopotrivă.
Unde sunt pacienții și aparținătorii multumiți? Ei de ce nu vorbesc? Poate merităm să fim tratați cu același respect cu care noi ne tratăm pacienții.
Și de ce nimeni, nici cei îndreptățiți și care cunosc realitatea spitalului, nu pot spune un cuvânt în sprijinul nostru și ne lasa singuri, pentru a fi împroșcați cu toată mizeria și veninul de care sunt capabili unii?
Știti că, din cele 180-200 de prezentări zilnice de la UPU (în perioadele sărbătorilor, chiar peste 300), doar 10% sunt urgențe adevărate? Dintre aceste prezentări doar 20-25 de pacienți necesită internare și tratament spitalicesc. Restul sunt consultații pentru afecțiuni reale sau nu, dar care paralizează activitatea acestei secții vitale a Spitalului. Și stiti cine sunt ce mai vocali și lipsiți de răbdare la UPU? Tocmai cei care parazitează secția, consumând timpul, energia, concentrarea și resursele personalului de toate categoriile.
Vă atrag respectuos atenția că în cazul în care autoritățile locale și județene, parlamentarii și guvernanții nu se implică pentru a asigurarea necesarului de medici și pentru a le asigura condiții de a profesa în siguranță, majoritatea colegilor mei, medici, nu cred că mai pot face față gărzilor, încep să se îndoiască de priceperea lor în gestionarea cazurilor din ce în ce mai coplexe și nu mai fac față la presiunea nejustificată și nerealistă a famililor pacienților.
Faceți un exercitiu de imaginație: închipuiți-vă cum ar fi să veniți la spital și acesta să fie inchis? Puteți?”
Dr. Victor IONIȚĂ,
Președinte Sindicatul Medicilor Solidaritatea Sanitară Buzău
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .