Metapneumovirusul uman (HMPV), infecția respiratorie care se răspândește din ce în ce mai mult. Măsuri pe care le putem lua pentru a preveni îmbolnăvirea.

Social

Cu toţii cunoaştem expresia „e mai uşor să previi decât să tratezi”, însă tindem să îi neglijăm mesajul, realizând importanţa prevenţiei doar atunci când boala şi-a făcut deja simţită prezenţa.

Vă aducem la cunoștință o serie de măsuri de prevenţie care, în această perioadă, ar putea fi utile, având în vedere că ne aflăm în plin sezon de infecții respriatorii. Șeful secției Boli Infecțioase a S.J.U. Buzău, dr. Bogdan Micu, medic primar boli infecțioase, o să ne explice, în următorul interviu, ce este infecția cu HMPV și care sunt măsurile de prevenție.

Domnule doctor, în primul rând, aș vrea să explicați ce este HMPV?

Dr. Bogdan Micu: „Metapneumovirrusul uman a fost izolat pentru prima data în lume în 2001, în Olanda, în secrețiile nasofaringiene ale copiilor până în vârsta de 5 ani, cu infecție acută de tract respirator. Anticorpii efectuați la populația pediatrică cu vârsta până în 5 ani au evidențiat o incidență a bolii în proporție de 95-100% din cazurile la care s-au prelevat probe de sânge. Metapneumovirusul uman este un virus ARN, din familia paramixoviride, iar din punct de vedere genetic reprezintă o similitudine genetică cu virusul sincițial respirator, care determină formă severă de boală respiratorie la sugari și determină, în principiu, bronșiolită.”

Cât de severă este infecția cu metapneumovirusul uman? 

Dr. Bogdan Micu: „Majoritatea cazurilor de infecție cu metapneumovirus se manifestă prin infecție acută de tract respirator, cu forme ușoare sau medii de boală, și în rare cazuri această infecție poate determina forme severe. Pacienții cei mai expuși pentru a dezvolta forme severe de boală sunt sugarii și pacienții oncologici, precum și pacienții cu infecție HIV-SIDA. Formele severe de boală implică insuficiență respiratorie acută, necesitând oxigeno-terapie, și în cazurile extreme, intubație oro-traheală, cu ventilație mecanică.”

Care sunt simptomele și tratamentul pentru  HMPV?

Dr. Bogdan Micu: „Infecția cu metapneumovirus apare în general în primii 5 ani de viață dar și adulții pot face boala dacă nu au trecut prin infecția cu metapneumovirus. Simptomatologia este similară cu cea determinată  de virusul sincițial respirator, astfel încât este reprezentată de febră, tuse, rinoree, wheezing, uneori simptome digestive, cum ar fi vărsături și diaree. La adulți, wheezing-ul și simptomatologia digestivă pot lipsi. Diagnosticul se poate pune clinic și serologic, din anticorpi de HMPV sau PCR. Tratamentul este simptomatic, suportiv, neexistând tratament antiviral.

Ce ne puteți spune despre complicațiile infecției cu HMPV?

Dr. Bogdan Micu: „Complicațiile infecției cu HMPV sunt următoarele: otite medii, faringite, laringite, epiglotite, bronșiolite și pneumonii. Epiglotitele, bronșiolitele și pneumoniile pot fi cu insuficință respiratorie acută și pot necesita suplimentare de oxigen și, implicit, internare în spital. Pacienții cu vârsta de până la 1 an și pacienții oncologici sunt cei mai expuși de a dezvolta forme severe de boală.”

Ce măsuri se pot lua pentru prevenirea transmiterii infecției cu HMPV? 

Dr. Bogdan Micu: „Metodele de evitare ale îmbolnăvirii sunt similare ca și în cazul gripei și covidului, precum și altor viroze respiratorii:

  • evitarea colectivității și contactului cu persoanele simptomatice;
  • igiena temeinică a mâinilor, cu apă și săpun ;
  • purtarea măstii de protecție pentru persoanele simptomatice și imunodeprimate;
  • o alimentație sănătoasă bogată în vitamine și proteine;
  • suplimentare cu vitamina D a copiilor, în perioada de iarnă.

Din păcate, vaccinul nu este disponibil pentru infecția cu HMPV, în schimb este disponibil vaccinul pentru infecția gripală și infecția cu SARS-COV 2.

Care este situația la nivelul județului Buzău referitoare la infecțiile respiratorii (gripă, covid, rujeolă)?

Dr. Bogdan Micu: „În această perioadă, în județul Buzău avem o incidență crescută a cazurilor de rujeolă, din cauza nevacinării copiilor cu vârsta de 1 an și 5 ani. Astfel, numărul cazurilor lunare este de ordinul zecilor, deoarece pragul de vaccinare din județ este scăzut. Pe lângă epidemia de rujeolă, conform ritmicității sezoniere, avem cazuri din ce în ce mai multe de gripă, cu predominența gripei A, pentru care există vaccin atât pentru adulți, cât și pentru copii. Concomitent cu rujeola și gripa, sunt cazuri de infecții și cu SARS-COV 2, care, după cum știm, nu prezintă ritmicitate sezonieră.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .