Cea de-a XIX-a ediție a festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU s-a încheiat sâmbătă, 1 iunie, la Teatrul „George Ciprian”. Au fost acordate cinci premii, trei dintre ele fiind câștigate de Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, unu de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și unu de Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe . În cele opt zile de festival au fost prezenți peste 2000 de spectatori.
Teatrul „George Ciprian” din Buzău a fost gazda unei săptămâni spectaculoase de teatru, în perioada 25 mai – 1 iunie, în cadrul Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU. Acest eveniment deosebit, cu caracter competitiv, a adus împreună teatre de repertoriu, precum: Teatrul „Maria Filloti” Brăila, Teatrul „ Toma Caragiu” Ploiești, Teatrul Act București, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, dar și din mediul independent Compania 111 Film& Entertainment București, Compania Sublime București.
Din componența juriului care a decis câștigătorii acestei ediții au făcut parte: Irina Zlotea (critic de teatru), Tamara Constantinescu (actriță) și Mădălin Hîncu (regizor). Momentul a fost marcat de festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost acordate următoarele premii:
- Premiul pentru „Cel mai bun spectacol”: „LA ACADEMIE”- Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani;
- Premiul pentru „Cel mai bun regizor”: ANDREI MĂJERI cu spectacolul „LA ACADEMIE”- Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani;
- Premiul pentru „Cel mai bun scenograf”: ADRIAN BALCĂU cu spectacolul „LA ACADEMIE”- Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani;
- Premiul pentru „Cea mai bună actriță”: OANA JIPA în rolul „Lizica” din spectacolul „MOBILĂ ȘI DURERE”- Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe
- Premiul pentru „Cel mai bun actor”: BOGDAN FARCAȘ în rolurile: „Thomas, Cedric și Jules” din spectacolul „O IDEE GENIALĂ”, Teatrul „ Toma Caragiu” Ploiești.
Publicul a avut ocazia să se bucure de o varietate impresionantă de spectacole, de la comedii la drame, fiecare aducând pe scenă talentul și creativitatea actorilor și regizorilor din București și din țară. Atmosfera a fost electrizantă, iar implicarea buzoienilor a fost la cel mai înalt nivel.
Ultima zi a festivalului, 1 iunie, a fost una specială, în care Teatrul „George Ciprian” a sărbătorit împreună cu toți copiii buzoieni Ziua Copilului. Evenimentul a inclus spectacolul „În față la O12”, în sala de spectacol „Paul Ioachim” și trei reprezentații ale spectacolului de magie „Magitot”, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, aducând bucurie și zâmbete pe chipurile celor mici.
BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU a demonstrat încă o dată că arta teatrală are un loc special în inimile buzoienilor și că poate aduce împreună comunitatea într-o celebrare a creativității și pasiunii.
Mulțumim tuturor participanților, sponsorilor, partenerilor și spectatorilor care au făcut posibil acest eveniment extraordinar. Ne vedem la ediția următoare!
Festivalul BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU a fost organizat de Teatrul „George Ciprian” Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Pentru că părerea voastră este foarte importantă pentru noi, vă rugăm să completați un chestionar de satisfacție cu privire la festival și la activitatea generală a Teatrului „George Ciprian”.
Răspunsurile anonime vor fi analizate de echipa teatrului și ne vor ajuta să îmbunătățim experiența publicului.
ATENȚIE! Chestionarul li se adresează persoanelor cu vârsta peste 14 ani (începând cu absolvenții de gimnaziu) care au participat la ediția din 2024 a festivalului ,,Buzău Iubește Teatru”. Chestionarul trebuie completat o singură dată. Dacă deja ați completat chestionarul pe parcursul festivalului, vă rugăm să NU îl completați din nou!
Vă mulțumim pentru sprijin!
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .