Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din centrul municipiului Râmnicu Sărat are o vechime de aproape cinci secole, fiind cunoscută drept biserica grecilor. Actualul edificiu brâncovenesc a fost ridicat inițial în secolul al XVI-lea și era închinat Muntelui Athos. În această biserică se află o placă de marmură închinată prințului Arkady Suvorov, conte de Râmnic, nepotul celebrului general Alexandru Suvorov.
În anul 1789, la Râmnicu Sărat a avut loc o bătălie între trupele otomane și cele austro-ruse.
‘Placa de marmură aflată în incinta Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’, închinată prințului Arkady Suvorov, conte de Râmnic, nepotul celebrului general Alexandru Suvorov, devenit ‘contele Râmniski’ în urma unui eveniment tragic — moartea sa în apele învolburate ale Râmnicului — stă mărturie acestei confruntări’, a declarat istoricul râmnicean Mihai Ceaușu.
Bătălia din septembrie 1789 de ‘pe apa Râmnicului, la patru mile de Milcov’ dintre trupele otomane și cele austro-ruse s-a încheiat cu victoria aliaților. Prințul de Saxa-Koburg și generalul Suvorov au înfrânt armata turcă, care a lăsat pe câmpul râmnicean de luptă peste 10.000 de oameni, precum și 68 de tunuri și 100 de steaguri.
Osemintele tânărului conte de Râmnicu Sărat, îngropate în incinta bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’, au fost repatriate la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind depuse într-o biserică din Moscova.
Ultima și cea mai semnificativă influență se datorează domnitorului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Domnul valah a găsit de cuviință să consolideze granița nord-estică a Țării Românești prin monumente de arhitectură menite să înfrunte veacurile. La sfârșitul secolului al XVII-lea, în plină epocă creatoare, domnul Țării Românești, aflând ‘loc iscusit’, cum scrie în hrisovul său din 1700, împreună cu velspătarul Mihail Cantacuzino, unchiul său, au ridicat și înzestat o ctitorie la Râmnicu Sărat a cărei construcție a fost începută în 1697.
Casa brâncovenească de la Râmnic este compusă dintr-un edificiu central, construit în stilul neoromânesc al secolului al XVII-lea, un pridvor amplu și ferestre cu chenare largi, care sfârșesc în arc trilobat. Plastica fațadei amintește de stilul renascentist, la parter se deschid ferestre în plin centru, iar etajul are geamuri drepte. În sala mare, bolțile arcuite au ca punct central de sprijin statui din piatră, printre care și celebra piesă ‘Samson și leul’, aflată în prezent la Palatul Mogoșoaia.
Complexul brâncovenesc de la Râmnicu Sărat stă mărturie unor vremuri înfloritoare din istoria poporului român, dar și rolului strategic pe care l-a avut orașul de pe râul Râmnic.
Mănăstirea brâncovenească de la Râmnicu Sărat a fost zidită în intervalul 1691-1697 și a avut un rol de apărare în dublu sens, militar și spiritual. Radu vel logofăt Greceanu în a sa ‘Viață a lui Constantin Vodă Brâncoveanu’ face o radiografie exactă a rolului și rostului ctitoriei de la Râmnicu Sărat. ‘ … într-acest an al optulea din domnia Măriei Sale, s-au săvârșit și mănăstirea pe care au făcut Măria sa la târgul Râmnicului, unde se proslăvește Adormirea Născătoarei de Dumnezeu stăpânii noastre, care iar den pajiște și den temelie o au zidit împreună cu unchiul Măriei Sale, Mihaiu Cantacuzino vel spătar, însă mănăstire mare și cuvioasă cu chilii de piatră și cetate împrejur, pentru ca fiind și un loc ca acela de este în calea oștirilor și mai mult a tătarilor. Drept aceea Măria sa au pus nevoință împreună cu unchiul Măriei Sale, ce s-au zis mai sus, de o au făcut cu tărie, ce multora scăpare și apărare să fie, cu mili întărind-o și cu toate cum se cade împodobind-o, la sfânta și Dumnezeiască mănăstire de la muntele Sinai o au închinat-o vecinica pomenire’.
Nicolae Iorga venea deseori la Râmnicu Sărat, doar și pentru simplul motiv de a admira aceste capodopere, pe care marele învățat le considera ‘mari amintiri, opere de artă ce nu se pot lăuda îndeajuns’. Iată cum descrie marele savant biserica brâncovenească: ‘La început un strălucit pridvor. Are șase stâlpi în față, câte trei pe laturi. Nicăieri ei nu sunt așa de frumoși ca aici. Fiecare aproape își are forma originală, pe lângă cei cu flori, frunze, vițe suitoare, sunt alții pe care se văd foi de dafin ori linii late ca galoanele de aur de pe vechile veștminte. Ușa se deschide într-un cadru sculptat, ca la Colțea, la Sinaia, mai mică aceasta. Iarăși chipurile animalelor simbolice, care înfățișează pe Evangheliști, sfărâmate cu ciocanul, la cele patru colțuri. Inscripția care cuprinde numele lui Mihai Cantacuzino cu al Brâncoveanului a rămas din cauza acestuia din urmă, căci pomenirea lui Mihai, ucis ca hain, a fost osândită de turci și Nicolae Vodă Mavrocordat a îndeplinit osânda. În ea se vede înnoire interesantă: slovele nu se înșiră în linii drepte, ci alcătuiesc arcuri ca pe un văl ce s-ar ține cu mâna de amândouă capetele. Pronaosul, Ťtinda femeilorť, cuprinde chipul lui Brâncoveanu și altele … naosul e larg și luminos, strănile au unghiuri de exagon. O catapeteasmă de zid, zugrăvită din nou la 1806 de meșterul călugăr lsaiia din Sinai, desparte de altarul foarte încăpător, care are în dreapta și în stânga — cum nu mai aflăm aiurea — o proscomidie și veșmântărie, destul de mari. La amândouă, duc uși împodobite cu frumoase și originale sculpturi in piatră’.
În anul 1700, Constantin Brâncoveanu dă un hrisov prin care închină Mănăstirea Râmnicului Sfântului Munte Sinai. Hrisovul, conceput împreună cu boierii divanți, include două principii care, volens nolens, vor fi urmate de-a lungul timpului și de ceilalți domnitori, poate și datorită crudului blestem cu care este întărit. În actul fundațional, Constantin Vodă Brâncoveanu aruncă asupra urmașilor săi, care nu vor respecta această închinare, următorul înfricoșător blestem: ‘Domnul Dumnezeu să-i judece la înfricoșata lui venire!’.
Primul principiu prevedea că Mănăstirea Râmnic se închină Muntelui Sinai, care va primi din venitul general două părți. Cel de-al doilea, scutește mănăstirea râmniceană de toate dăjdiile, numeroase și înrobitoare în acele vremuri, fiind investită totodată cu numeroase privilegii.
Istoricul Mihai Ceaușu consideră că ‘istoria medievală a Râmnicului va fi influențată în mod fundamental de acest așezământ religios, călăuzindu-se după privilegiile și prestigiul de care se bucura orice mănăstire domnească închinată Sfântului Munte. Fundațiunea Brâncovenească a atras, la rândul său, numeroase danii din partea boierilor mari și mici din zonă, dar a grăbit și stabilirea definitivă a reperelor orașului actual. Decenii de-a rândul, de privilegiile domnești acordate călugărilor, ‘mănăstirii nedajnice’, vor încerca să profite și localnicii, negustori sau meșteșugari, care-și vor stabili vadul în apropierea fundațiunii domnești’.
Ridicarea unei ctitorii în partea răsăriteană a țării, cu rădăcini la Sfântul Munte, va avea o influență covârșitoare asupra culturii și civilizației locale, un impact benefic la trei secole după actul de ctitorire a marelui domn valah. Este, de departe, cea mai iscusită ‘bătălie’ purtată aici, hotărâtoare pentru configurația europeană, prezentă și viitoare a Slam Râmnicului.
În anii 90 ai secolului al XX-lea, sub fumul gros care acoperea cea mai mare parte a pereților, s-a descoperit pictura originală a celebrului zugrav Pârvu Mutu. O lucrare veche de 300 de ani, conservată în proporție de 60 la sută, la care nu s-a umblat niciodată, au constatat restauratorii.
În 1999 s-a dat undă verde lucrărilor de restaurare a picturii bisericii din cadrul Complexului brâncovenesc. O echipă de restauratori, condusă de cunoscutul pictor Gheorghe Nicolae, președintele secției de Artă plastică și religioasă din cadrul UAP, a început lucrările ‘de sus în jos’.
Restauratorii au constatat că, în decurs de 300 de ani, cupola a suferit două cataclisme — un incendiu, ușor vizibil, pentru specialiști, și o operațiune de curățare a pompierilor militari. Dacă incendiul este de dată incertă, intervenția pompierilor este datată în anii ’60. Din cauza fumului gros de lumânare care acoperise pictura, preotul paroh le-a solicitat pompierilor militari ‘să spele fiecare sfânt în parte’. Urmele jetului de apă se văd și acum. Figura centrală, ‘Maica Domnului cu Fiul’, a fost puternic lovită de jet iar culoarea s-a degradat pe porțiuni mari. Au rezistat doar sfinții de rangul al II-lea, așezați discret pe la colțuri.
Restauratorii au mai constatat că etuva mașinii de pompieri nu fusese curățată, motiv pentru care particulele de nisip s-au fixat în suprafețele de culoare.
În urma noilor operațiuni de înlăturare a fumului, pictorul restaurator Gheorghe Nicolae a constat că este vorba de celebra tehnică tip ‘giornato’ a zugravului Pârvu Mutu. ‘Lucrările lui Pârvu Mutu sunt inimitabile’, a declarat unul din pictorii restauratori. ‘I s-a zis Mutu pentru că era taciturn și avea foarte puțini ucenici. Spre deosebire de colegii săi de la 1700, care în semicalota pronaosului executau fără excepție scene de mari dimensiuni, la Pârvu Mutu fiecare scenă biblică reprezintă o icoană migălos executată. Din câte se poate constata, întreaga lucrare de la această biserică este făcută de o singură mână’, a mai declarat acesta în momentul începerii lucrărilor de restaurare.
Descoperirea pictorilor restauratori are importanța sa. Palatul brâncovenesc, Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’, stăreția și, mai nou pictura, aparțin în întregime stilului neoromânesc de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Odată cu restaurarea picturii, Complexul brâncovenesc de la Râmnicu Sărat își merită pe deplin, la fel ca Palatul Mogoșoaia, titlul de ‘bijuterie a civilizației Evului Mediu românesc’.
