Miercuri, 12 martie 2025, începând cu ora 11:00, la Muzeul Județean Buzău, va fi deschisă expoziția temporară de sculptură „Vasile Ștefănoiu”, iar intrarea este liberă

Divertisment

Unul dintre meșteșugurile la care buzoienii excelează este prelucrarea pietrei. De la monumente funerare până la lucrări artistice de mare impact, din dalta meșteșugarilor buzoieni de ieri și de azi au fost zămislite mii de sculpturi care au împânzit multe orașe din țară și din străinătate. Și pentru că mulți buzoieni au copilărit cu zgomotul sacadat al ciocanelor și dălților cu care era cioplită piatra acest mediu le-a influențat destinul.

Vasile Ștefănoiu, meșterul-artist ale cărui lucrări vor fi expuse la Muzeul Județean Buzău, în perioada 12 martie – 12 aprilie 2025, este unul dintre ei.

Născut în satul Ciuta din județul Buzău, Vasile Ștefănoiu nu are studii de specialitate în domeniul artei, însă a copilărit alături de meșterii care au sprijinit artiștii ce au creat în Tabăra de la Măgura, azi Muzeul în aer liber „Tabăra Măgura”. Certificarea lui vine pe alte filiere. Vasile Ștefănoiu a trăit altfel arta cioplitului în piatră. Lucrările lui, expuse și premiate în mari galerii europene la Roma, Florența, Milano, Ferrara, Barcelona, San Remo, Santa Barbara (California/USA), Toronto ș.a. vor putea fi admirate și de publicul Muzeului Județean Buzău.

Despre sculpturile lui Vasile Ștefănoiu, premiate la Santa Barbara/2022, Roma/2023, la Florența și Veneția/2024 Contemporary Art Curator Magazine scrie: „Lucrările sale creează un spațiu în care ecourile istoriei și cadența de acum se unesc într-o simfonie armonioasă a formei. (…) Captând paradoxul conexiunii și izolării în era digitală, Ștefănoiu și-a consolidat locul ca unul dintre cei mai importanți sculptori ai timpului nostru.”

Vă așteptăm la muzeu!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .