Informatii noi COVID-19

Social

Astăzi, 9 iulie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

 Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 727;
 Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 477;
 Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 21;

 Sub coordonarea Instituției Prefectului, structurile teritoriale MAI din județul Buzău au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor este de a preveni răspândirea îmbolnăvirilor, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare.
 Având în vedere prevederile legislative în contextul ”stării de alertă”, în ultimele 24 de ore, structurile și subunitățile IPJ Buzău împreună cu personalul din cadrul Poliției Locale au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. În cadrul acțiunilor efectuate cu privire la respectarea măsurilor impuse de ”starea de alertă” au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, dintre care 61 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 15 sancțiuni la Legea 61/1991 în context COVID-19 și 1 sancțiune aplicată operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public. Valoarea totală a amenzilor a fost de 14.100 de lei.

 Jandarmii din cadrul IJJ Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au acționat atât independent, cât și în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea răspândirii Coronavirusului. Astfel, pe lângă misiunile specifice Jandarmeriei Române, jandarmii au executat misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe raza întregului județ.
 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.