Având în vedere:
– prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată și modificată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiilor, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;
– prevederile H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
– prevederile din Legea nr. 55/2020, cu modificările si completările ulterioare, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– adresa nr. 459/13.01.2021 a Direcției de Sănătate Publică Buzău, privind analiza situației epidemiologice – incidența realizată la nivelul localităților din județul Buzău în perioada 30.12.2020 – 12.01.2021 din județul Buzău și aplicarea măsurilor din H.G. nr.3/2021.
În temeiul capitolului IV pct. 4.3 din Regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin Ordinul Prefectului Judeţului Buzău nr.782 /19.12.2018
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Validarea ratei de incidență la nivelul comunei Gherăseni (1,53/1000), unde rata de incidență este mai mare de 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori și aplicarea măsurilor prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Art.2. Validarea ratei de incidență la nivelul comunei Unguriu (3,72/1000) unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 3 cazuri la 1.000 de locuitori și aplicarea măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități, după caz;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Art.3 Începând cu data de 14.01.2021 la nivelul municipiului Buzău (1,63/1000) unde rata de incidență este mai mare de 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori se aplică măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din din H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00.
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Art.4. Măsurile stabilite potrivit prevederilor art.1, art.2 și art.3 vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile, cu evaluare la finalul acestei perioade.
Art.5.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” al județului Buzău prin Secretariatul Tehnic Permanent, va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și comitetelor locale pentru situații de urgență Gherăseni, Unguriu și Buzău.
p. P R E Ş E D I N T E
S U B P R E F E C T
Adina Claudia Moiseanu
VICEPREŞEDINTE VICEPREȘEDINTE
PREŞEDINTELE CONSILIULUI
JUDEŢEAN BUZĂU p. Inspector Şef ISU Buzău
Neagu Petre Emanoil Lt.Col. Pascu Mihail-Loren
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.