Claudiu Damian încheie activitatea la conducerea Spitalul Județean de Urgență Buzău

Social

Economistul Claudiu Damian este la conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău din anul 2014. De când este managerul instituției, împreună cu echipa de conducere – formată din director medical, director financiar-contabil, director de îngrijiri medicale – Claudiu Damian a desfășurat o activitate intensă și consecventă, obținând investiţii în infrastructură şi dotări, achitând arieratele, obținând acreditarea spitalului, crescând nivelul indicatorilor de performanţă.

După 10 ani de conducere a celei mai mari unități spitalicești din județ, Claudiu Damian își încheie mandatul și decide să înceapă un nou capitol, la Consiliul Județean Buzău, ca vicepreședinte. Motivul este acela că și-a îndeplinit misiunea, aceea de a oferi pacienților cele mai bune servicii medicale.

De-a lungul celor 10 ani, la Spitalul Județean de Urgență Buzău s-au făcut numeroase investiții, lucrări și reabilitări, atât din bugetul propriu, cât și din bugetul Consiliului Județean Buzău, dar și prin accesarea de fonduri europene. S-au făcut investiții masive în aparatură medicală, s-a pus accent pe modernizarea secțiilor spitalului și dotarea ambulatoriului de specialitate, ducând astfel spitalul pe un alt palier al performanței concurând cu spitale din capitală.

Claudiu Damian: „Cei 10 ani au însemnat investiții de peste 17,5 milioane de euro, multe proiecte implementate și realizări pentru care trebuie să mulțumesc tuturor colegilor de la SJU, de la medici, până la personalul administrativ, și tuturor celor cu care am colaborat, Consiliul Județean Buzău, ministere, Guvernul României.

As vrea să menționez câteva proiecte, precum:

  • Deschiderea Maternității noi;
  • Deschiderea Centrului Multifuncțional Pârscov;
  • Dotarea S.J.U. Buzău cu RMN, 2 CT-uri, angiograf;
  • Dotarea Blocului operator, A.T.I., Ambulatoriului și a tuturor secțiilor cu aparatură medicală de ultimă generație;
  • Reabilitarea Clădirii Dermato-Venerice;
  • Reabilitarea secțiilor Neurologie și Chirurgie Pediatrică;
  • Modernizarea și extinderea sistemului de gaze medicale, pentru ca fiecare secție să dispună de această facilitate;
  • Punerea în funcțiune a sistemului de detecție oxigen și antiincendiu în S.J.U. Buzău;
  • Înființarea Compartimentului de Neurochirurgie;
  • Reabilitarea și igienizarea clădirilor din Secția Exterioară Gârlași – TBC, Pneumologie, Infecțioase, precum și amenajarea curții și înlocuirea gardului;
  • Acreditarea SJU Buzău în cele două cicluri.

Claudiu Damian a ținut să precizeze că a reușit să ajungă la această performanță cu sprijinul echipei sale, pe care a avut grijă să și-o formeze în tot acest timp, dar și datorită calităților sale organizatorice, implicarea și determinarea în continuarea proiectelor, capacitatea de a găsi soluții la problemele spitalului. De asemenea, a mai ținut să precizeze că în toată această perioadă, a avut sprijin constant din partea Consiliului Judeţean Buzău, care a apreciat eforturile pe care întreaga echipă de conducere le-a depus pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

Claudiu Damian: „Toate proiectele realizate la S.J.U. Buzău erau necesare și de o importanță similară pentru medicii și pacienții fiecărei secții. Pentru mine, ca manager, printre cele mai importante proiecte implementate, aș menționa:

  • Noua Unitate de Primiri Urgențe, care va avea un impact major în îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite;
  • Deschiderea unei noi Maternități, care a devenit un pol de atracție, prin condițiile oferite, chiar și pentru paciente din județele vecine;
  • Înființarea Compartimentului de Neurochirurgie, care reprezintă un pas uriaș spre salvarea mai multor vieți la SJU Buzău;
  • Achiziționarea primului RMN al S.J.U Buzău și dotarea cu aparatură pentru imagistica medicală de înaltă calitate (două CT-uri, angiograf etc);
  • Dotarea tuturor secțiilor cu aparatură medicală, un proiect absolut necesar pentru îmbunătățirea diagnosticării și tratării pacienților.

Aș vrea să menționez, ca realizare importantă, și modul în care am reușit să traversăm perioada pandemiei, cu tot ce a însemnat asigurarea materialelor de protecție și dotările medicale necesare în acea perioadă, suplimentare celor deja existente. Mă refer aici la achiziția de ventilatoare, aparate de oxigen, recompartimentarea unor secții etc. Vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru modul exemplar în care s-au mobilizat în acea perioadă aparte.”

În cei 10 ani ca manager, Claudiu Damian a reușit să atragă peste 100 de medici, care au fost repartizați pe toate secțiile spitalului, având în vedere faptul că unitatea se confrunta cu un deficit major. Fiecare medic care devenea angajat al S.J.U. Buzău însemna un nou pas spre atingerea obiectivului principal, acela de a avea o instituție sanitară eficientă, în care buzoienii să aibă încredere și unde să beneficieze de cele mai bune servicii.

Claudiu Damian: „Sunt bucuros și onorat să mulțumesc întreg personalului pentru cei 10 ani în care am dezvoltat împreună acest spital. Sunt 10 ani de muncă, într-un colectiv de excepție, 10 ani în care am încercat continuu să avem grijă de sănătatea oamenilor. Toate acestea, pentru ca pacienții să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală, prin profesionalism, demnitate și respect.”

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, Claudiu Damian spune că va fi în continuare un susținător al proiectelor de sănătate și își va folosi expertiza pentru a le dezvolta și implementa cu succes.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .