Burse de 5000 de lei pentru elevii de excepție din liceele cu profil tehnic și real din Buzău

Social

Fundația Comunitară Buzău împreună cu DUCTIL – o companie LINCOLN ELECTRIC oferă burse de 5000 de lei elevilor din ani terminali din 5 licee din județul Buzău, prin intermediul Fondului de Educație DUCTIL. Elevii de clasele XI – XII (liceu și profesională) care au media generală peste 8 și sunt implicați în activități extrașcolare se pot înscrie online pentru burse în perioada 3 – 22 septembrie 2024. Fondul de Educație DUCTIL este un program ce vizează sprijinirea elevilor excepționali din județul Buzău, oferindu-le resurse financiare și oportunități de dezvoltare profesională.

Fundația Comunitară Buzău anunță lansarea Fondului de Educație DUCTIL dezvoltat împreună cu DUCTIL – o companie LINCOLN ELECTRIC, prin care sprijină elevii performanți din liceele tehnice, tehnologice și cu profil real din județul Buzău. Astfel, în anul școlar 2024-2025, 10 elevi vor primi burse de 5000 de lei prin intermediul acestui program, bursă pe care o pot folosi pentru a acoperi atât costuri cu educația (kituri de robotica, electronică, etc., manuale, culegeri, rechizite, cursuri de perfecționare, cazare, participare la concursuri/ tabere educaționale/ workshop-uri/ obținerea unor certificate de limbă sau a unor competențe), precum și alte costuri personale (masă, haine).

În perioada 3-22 septembrie 2024, elevii se pot înscrie online pentru burse de 5000 de lei. Sunt eligibili elevii din clasele XI – XII (liceu și profesională) care studiază la una dintre următoarele unități de învățământ din municipiul Buzău:

  • Liceul Tehnologic Dimitrie Filipescu Buzau, clasele de Sudori (profesională) și Tehnician Proiectant CAD (liceu);
    • Liceul Tehnic Buzau, clasele de Electronică automatizări (liceu) și Mecanic auto (Profesională)
    • Liceul Tehnologic Grigore Moisil Buzău, clasele de Electrică (profesională și liceu) și Electronică (liceu).
    • Liceul Alexandru Marghiloman Buzau, clasele de Matematica Informatica
    • Liceul Tehnologic SF. MC. SAVA din Berca, Mecanic auto
  • au media generală pentru anul școlar 2023/2024 minim 8
  • au media 10 la purtare pentru ultimii 2 ani
  • sunt implicați în activități extrașcolare (concursuri, proiecte naționale sau internaționale, voluntariat, etc.)

Înscrierea în programul Fondul de Educație DUCTIL se realizează în două etape:

  1. Completarea formularului online (disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Buzău/ https://fundatiacomunitarabuzau.ro/fondul-de-educatie-ductil/)
  2. Transmiterea dosarului cu documentele solicitate, în format electronic (scanate) prin e-mail la adresa burse@fcbz.ro până la data de 22 septembrie 2024, ora 23:59.

Pentru mai multe informații despre Fondul de Educație DUCTIL și despre procedura de înscriere, vizitați site-ul Fundației Comunitare Buzău: https://fundatiacomunitarabuzau.ro/fondul-de-educatie-ductil/

“Ne bucurăm de parteneriatul cu DUCTIL – o companie cu renume în comunitatea noastră – și de faptul că an de an reușim să investim atât în programele de educație existente precum Fondul Științescu Buzău, Fondul de Burse FCBZ, Fondul de Burse UNIMEC, Fondul de Burse B.P Hasdeu, Fondul Railway Systems Romania pentru Comunitate, Școli de Vară STEAM – Pepco, Fondul Green, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități – LIDL, boomerang podcast, cât și în crearea unor programe noi care să sprijine potențialul tinerilor buzoieni. ” declară Mihaela Gavrilă, director executiv al Fundației Comunitare Buzău.

Fondul de Educație DUCTIL, gestionat de Fundația Comunitară Buzău, are ca scop principal sprijinirea elevilor talentați pentru a-și atinge potențialul maxim. Prin acest program, elevii beneficiază, pe lângă bursa anuală de 5000 de lei, și de acces la specialiști din cadrul companiei DUCTIL, parte a grupului LINCOLN ELECTRIC, lider mondial în domeniul sudării. De asemenea, aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu locurile de muncă din industrie, să primească ghidaj și mentorat în carieră, contribuind astfel la formarea generațiilor viitoare de profesioniști.

“Sunt încântat să împărtășesc angajamentul nostru ferm față de educație. Investim în viitorul comunității prin parteneriate cu școli și cu universități pentru a oferi resurse, burse și programe de mentorat.

Credem cu tărie că educația este cheia progresului social și economic, iar prin aceste inițiative dorim să contribuim la formarea unei noi generații mult mai bine pregătită. Am convingerea că investiția în

educație aduce cele mai valoroase rezultate pentru viitorul nostru colectiv.” declară Răzvan Bătrînu – Director Stick & FCAW Business Unit & CEO Ductil SA Buzău.

DUCTIL SA Buzău, o companie LINCOLN ELECTRIC, este lider pe piața românească a sudării și tăierii, având o tradiție de 55 de ani în producerea electrozilor de sudare. Din 2017, DUCTIL SA face parte din grupul LINCOLN ELECTRIC, care este prezent în 19 țări, cu 56 de fabrici și peste 11.000 de angajați.

Contact

Mihaela Gavrilă

Director executiv la Fundația Comunitară Buzău

0774.942.170

burse@fcbz.ro

_____

Fundația Comunitară Buzău este o organizație non-guvernamentală și non-profit care construiește contexte favorabile (fonduri, programe, evenimente) pentru ca resursele locale să se întâlnească cu inițiativele și să genereze astfel proiecte ce dezvoltă potențialul comunității buzoiene.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .