A N U N Ţ privind organizarea concursului pentru ocuparea unui post unic corespunzător funcției contractuale de execuție, definitiv vacantă, pe perioadă nedeterminată de Inginer la serviciul Exploatare lucrări și mecanizare din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău
Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, având sediul în mun.Buzău, str. Bucegi, nr.20 bis, jud. Buzău, organizează, conform Hotărârii de Guvern nr.1336/2022 (cu modificările și completările ulterioare), concurs pentru ocuparea postului unic vacant corespunzător funcției contractuale de execuție, pe perioadă nedeterminată, de Inginer (cod COR 214401)în cadrul serviciului Exploatare lucrări și mecanizare de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău.
Activitatea profesională a inginerului se va desfășura la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, din mun. Buzău, str. Vlăsiei, nr. 3, jud. Buzău.
Durata timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concursul pentru ocuparea postului corespunzător funcției contractuale de execuție, precum și calendarul desfășurării concursului sunt:
- Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în unul dintre domeniile de licență: inginerie mecanică, inginerie electrică, ingineria transporturilor, ingineria autovehiculelor.
CALENDARUL DE DESFĂȘURARE AL CONCURSULUI:
Concursul se va desfăşura la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa, din mun. Buzău, str. Bucegi, nr. 20 bis, Jud. Buzău, după următorul calendar:
02.03.2026, ora 16:00 – data limită de depunere și înregistrare a dosarelor de participare la concurs;
03.03.2026, ora 16:00 – selecția dosarelor și afișarea rezultatelor la etapa de selecție a dosarelor;
04.03.2026, ora 16:00 – termen de depunere a contestațiilor cu privire la rezultatul selecției dosarelor;
05.03.2026, ora 16:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestația la selecția dosarelor;
11.03.2026, ora 12:00 – data și ora de desfășurare a probei scrise;
12.03.2026, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor la proba scrisă;
13.03.2026, ora 12:00 – termen de depunere contestații cu privire la rezultatul probei scrise;
16.03.2026, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestațiile la rezultatele probei scrise;
17.03.2026, ora 12:00 – data și ora de desfășurare a interviului;
18.03.2026, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor la interviu;
19.03.2026, ora 12:00 – termen de depunere contestații cu privire la rezultatele interviului;
20.03.2026, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestațiile la rezultatele interviului;
23.03.2026, ora 10:00 – termen de afișare a rezultatelor finale ale concursului.
Conform art. 35 al Hotărârii de Guvern nr. 1336 din 2022, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din H.G nr.1336/2022; (*formularul se poate completa la momentul depunerii dosarului)
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
(*Modelul orientativ al adeverinţei menţionate este prevăzut în anexa nr.3 din H.G nr. 1336/2022)
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
Documentul prevăzut la lit. f), poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice a concursului.
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului ;
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin Ordin al ministrului sănătății.
i) curriculum vitae, model european.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „CONFORM CU ORIGINALUL“ de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de participare la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ din Mun. Buzău, str. Bucegi, nr. 20bis, Jud. Buzău, de luni până vineri între orele 08:00-16:00.
Pentru ocuparea unui post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art.15 din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
*Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se numărul de înregistrare atribuit dosarului de înscriere la concurs pentru fiecare candidat.
Concursul/examenul constă în:
– selecția dosarelor de înscriere
– probă scrisă care se susţine din tematica şi bibliografia afişată
– probă interviu.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă. Pentru a fi declarat “admis” la probele concursului, punctajul pentru funcţiile de execuţie este de 50 puncte.
BIBLIOGRAFIE:
– Legea Apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare
– Ordinul nr.14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile
– OUG nr.37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare
– OUG nr.27/2011 privind transporturile rutiere cu modificările și completările ulterioare
– Ordin nr.980/2011 – norme metodologice privind aplicarea Ordonanței de Guvern nr.27/2011
– Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
– OUG nr.195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice
– Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă cu norme de aplicare
– Automobile-construcție, întreținere și reparare-Gheorghe Frățilă, Mariana Frățilă, Sterian Samoilă, Editura Didactică și Pedagogică, București, Ediția revizuită 2023
– Manualele operatorului-excavator Hitachi, buldozer Komatsu, buldoexcavator Komatsu(întreținere, depanare)
TEMATICĂ:
1.Regimul de folosire a apelor și a albiilor
2.Protecția albiilor minore, a malurilor și a lucrărilor de gospodărirea apelor
3.Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele
4.Organizarea și exploatarea utilajelor de transport și a utilajelor terasiere
5.Întreținerea și reparații curente ale automobilelor
6.Rodajul motorului
7.Motoare cu ardere internă-părți componente, principii de funcționare, defecțiuni, modalități de rezolvare
8.Intreținere și reparații curente ale automobilelor
9.Condițiile obținerii licenței de transport
10.Înmatricularea, înregistrarea și radierea vehiculelor
11.Defecțiuni ce pot apărea la sistemele de frânare, direcție, suspensie, motor și modalități de remediere
12.Tehnologia de executare a terasamentelor cu buldozere
13.Tehnologia de executare a terasamentelor cu excavatoare cu o cupă
14.Întreținerea motorului utilajelor
15.Întreținerea sistemului hidraulic la utilaje
16.Clasificarea și încadrarea drumurilor
17.Circulația pe drumurile publice și transporturi rutiere
18.Legislația specifică privind asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule
19.Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
20.Obligațiile privind apărarea împotriva incendiilor;
Informații suplimentare se pot obține la sediul Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, din mun. Buzău str.Bucegi, nr.20 bis, jud. Buzău, la Serviciul Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ sau la numărul de telefon 0238/725446, interior 127.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .