Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău angajeaza pedagog școlar, supraveghetor noapte- internat, muncitor calificat-spălătoreasă

Jobs

( trei anunturi )

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, cu sediul în Buzău, str. Spiru Haret, nr.6, organizează concurs pentru ocuparea a unei funcții contractuale vacante în comformitate cu prevederile HG nr.1336/28.10.2022, după cum urmează:    

Denumirea postului : PEDAGOG ȘCOLAR

Nr. posturilor : 1 post vacant  (0,5 normă),

Nivelul postului : Funcție de execuție,

Compartiment: personal auxiliar,

Perioada: nedeterminată

Durata timpului de lucru :4 ore pe zi; 20 de ore pe săptămână/fracționat.

Scopul principal al postului: activitate de îndrumare și supraveghere a elevilor din internatul unității școlare, internat de fete.

Condiții generale:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnat/ definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice:

  • studii superioare;
  • vechime minima în muncă:20 ani;
  • recomandare de la ultimul loc de muncă și/sau calificativul pe ultimii 3 ani;
  • aviz psihologic;
  • disponibilitate de program în 2 schimburi (program fracționat);
  • abilități de comunicare și relaționare cu elevii, cu profesorii și cu părinții;
  •  spirit organizatoric;
  • capacitate de gestionare a timpului și a priorităților;

  Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:

  1. Formular de înscriere la concurs, model prevăzut in anexa nr.2 a Regulamentului cardu privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
  2. Copia actului de identitate, certificat de nastere, copia  certificat de căsătorie, sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume;
  3. Copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor si ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări (se prezintă și originalul),
  4. Copia carnetului de muncă, sau  ale adeverințelor eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea in muncă și in specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare postului;
  5. Certificat de cazier judiciar sau, după caz extrasul de pe cazierul judiciar;(de la Politie)
  6. Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că NU s-au comis infracțiuni sexuale de exploatare a unor pesoane sau asupra minorilor , pentru candidații înscriși  pentru posturile din învățământ, care presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități;(de la Politie)
  7. Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitatea cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. Curriculum vitae, model comun european.

Concursul pentru ocuparea postului vacant  constă in următoarele etape:

      1. selecția dosarelor de concurs

      2. proba scrisă

      3. interviu

                Examenul se va desfășura la sediul Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, astfel:

Nr.crt.ActivitățiData și ora  
 Publicarea anunțului16.09.2025
 Depunerea dosarelor de înscriere la secretariatul Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău16.09.2025-                          29.09.2025                         între orele 9.00 – 14.00
 Selecția dosarelor de înscriere30.09.2025
 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor01.10.2025 ora 10.00
 Depunerea constestațiilor privind selecția dosarelor01.10.2025 între orele    10.00-15.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor01.10.2025, ora 16,00
 Susținerea probei scrise07.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului probei scrise07.10.2025, ora 13.00
 Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei scrise07.10.2025  între orele 13.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor07.10.2025, ora 15.00
 Susținerea interviului08.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului la interviu08.10.2025,ora 12.00
 Depunerea contestațiilor privind interviul08.10.2025, intre orele 12.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor la interviu09.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului final09.10.2025 ora 12.00    

BIBLIOGRAFIE:

  1. Legea Învățământului Preuniversitar 198/2023,  cu  modificările şi completările ulterioare: cap.X art.192, art.193; cap.XVI art.219, art.220.
  2. Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar aprobat prin OME nr. 5726/12.08.2024;
  3. Regulamentul de ordine interioară și internat
  4. Legea 272/2006 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 319/2006 referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, Cap.IV-Obligaţiile lucrătorilor, Cap.V–Supravegherea sănătăţii; Cap.VI.–Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor;
  6. Legea nr. 307 – 2006 referitoare la apărarea contra incendiilor, Cap. I Dispoziţii generale şi  Cap.II.- Obligaţii  privind  apărarea împotriva incendiilor;
  7. OME 5707/2024 privind aprobarea Statutului elevului, Îndatoriile/Obligaţiile elevilor,
  8. Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare – Răspunderea disciplinară (art. 247 – art. 252);
  9. Atribuţiile pedagogului şcolar –Fişa postului

TEMATICĂ:

  • Normele de conduita profesională a personalului contractual din cadrul autorităților și instituțiilor publice, încadrat în baza prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările ulterioare, cu excepția persoanelor alese sau numite politic;
  • Răspunderea disciplinară a angajaților;
  • Structura, organizarea şi responsabilităţile personalului didactic auxiliar,
  • Îndatoririle pedagogului școlar;
  •  Relaționarea cu elevii în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a internatului;
  • Statutul Elevului/ Indatoririle / Obligațiile elevilor / Relaționarea cu cadrele didactice și conducerea unității; / Interdicții / Sancționarea elevilor;
  • Structura activităţilor cu elevii inteni;
  • Securitatea şi sănătatea în muncă, norme de acordare de prim ajutor, apărarea împotriva incendiilor;
  • Drepturile copilului–Educatie, activități recreative și culturale;
  • Fișa postului – pedagog școlar.

DIRECTOR,

Prof. dr. Cristina Iuliana Iacob

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, cu sediul în Buzău, str. Spiru Haret, nr.6, organizează concurs pentru ocuparea a unei funcții contractuale vacante în comformitate cu prevederile HG nr.1336/28.10.2022, după cum urmează:    

Denumirea postului : SUPRAVEGHETOR NOAPTE – internat

Nr. posturilor : 1 post vacant  (1 normă),

Nivelul postului : Funcție de execuție,

Compartiment: personal administrație,

Perioada: nedeterminată

Durata timpului de lucru : 40 ore pe săptămână, lucru pe timp de noapte.

Condiții generale:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnat/ definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice:

  • Activitatea se desfășoară pe timp de noapte;
  • studii medii (absolvent cu diplomă de bacalaureat – profil pedagogic);
  • vechime minimă:5 ani;
  • recomandare de la ultimul loc de muncă și/sau calificativul pe ultimii 5 ani;
  • aviz psihologic;
  • certificat de absolvire – competențe informatice;
  • disponibilitate la timp de lucru prelungit;
  • abilități de comunicare și relaționare cu elevii, cu profesorii și cu părinții;
  •  spirit organizatoric;
  • capacitate de gestionare a timpului și a priorităților;

  Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:

  1. Formular de înscriere la concurs, model prevăzut in anexa nr.2 a Regulamentului cardu privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
  2. Copia actului de identitate, certificat de nastere, copia  certificat de căsătorie, sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume;
  3. Copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor si ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări (se prezintă și originalul),
  4. Copia carnetului de muncă, sau  ale adeverințelor eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea in muncă și in specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare postului;
  5. Certificat de cazier judiciar sau, după caz extrasul de pe cazierul judiciar;(de la Politie)
  6. Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că NU s-au comis infracțiuni sexuale de exploatare a unor pesoane sau asupra minorilor , pentru candidații înscriși  pentru posturile din învățământ, care presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități;(de la Politie)
  7. Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitatea cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. Curriculum vitae, model comun european.

Concursul pentru ocuparea postului vacant  constă in următoarele etape:

      1. selecția dosarelor de concurs

      2. proba scrisă

      3. interviu

                Examenul se va desfășura la sediul Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, astfel:

Nr.crt.ActivitățiData și ora  
 Publicarea anunțului16.09.2025
 Depunerea dosarelor de înscriere la secretariatul Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău16.09.2025-                          29.09.2025                         între orele 9.00 – 14.00
 Selecția dosarelor de înscriere30.09.2025
 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor01.10.2025 ora 10.00
 Depunerea constestațiilor privind selecția dosarelor01.10.2025 între orele    10.00-15.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor01.10.2025, ora 16,00
 Susținerea probei scrise07.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului probei scrise07.10.2025, ora 13.00
 Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei scrise07.10.2025  între orele 13.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor07.10.2025, ora 15.00
 Susținerea interviului08.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului la interviu08.10.2025,ora 12.00
 Depunerea contestațiilor privind interviul08.10.2025, intre orele 12.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor la interviu09.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului final09.10.2025 ora 12.00    

BIBLIOGRAFIE:

  • Fişa postului (se găseste la secretariatul unităţii) ;
  • Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău;
  • Regulamentul de Ordine Interioară al Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău;
  • CODUL DE ETICĂ a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 modificată și completată(www.edu.ro)
  • Legea nr. 272/21.06.2004 privind Protecţia  şi promovarea  drepturilor copiilor Capitolul VI- în special Secţiunea  a 3 a ;
  • Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
  • Legea nr.319/14.07.2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
Ordinul nr. 261 din 6 februarie 2007 – pentru aprobarea normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unitãţile sanitare; 

Tematică concurs:

Regulamentele și normele privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu internat

Cunoștințe generale despre organizarea internatelor școlare și atribuțiile personalului auxiliar.

Atribuțiile îngrijitorului de noapte în unitățile de învățământ cu internat

Supravegherea elevilor, menținerea ordinii și a disciplinei, intervenția în cazuri de urgență.

Norme de igienă și securitate în unitățile de învățământ

Noțiuni de igienă personală și colectivă, curățenie, prevenirea îmbolnăvirilor.

Obligații privind securitatea elevilor pe timpul nopții.

Prim-ajutor în cazuri de urgență (noțiuni de bază)

Intervenția în situații de accident, boală subită, panică sau incendiu.

Comunicarea și relaționarea cu elevii și personalul școlii

Atitudine profesionistă, empatie, gestionarea situațiilor conflictuale sau delicate.

Noțiuni de protecția muncii și prevenirea incendiilor

Responsabilități în caz de alarmă de incendiu, evacuare, siguranța instalațiilor electrice etc.

Etica și responsabilitatea profesională în activitatea personalului auxiliar

Confidențialitate, corectitudine, respectarea regulamentelor și colaborarea cu echipa școlii.

DIRECTOR,

Prof. dr. Cristina Iuliana Iacob

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, cu sediul în Buzău, str. Spiru Haret, nr.6, organizează concurs pentru ocuparea a unei funcții contractuale vacante în conformitate cu prevederile HG nr.1336/28.10.2022, după cum urmează:    

Denumirea postului : muncitor calificat SPĂLĂTOREASĂ (LENJEREASĂ)

Nr. posturilor : 1 post vacant  (0,5 normă),

Nivelul postului : Funcție de execuție,

Compartiment: personal nedidactic,

Perioada: nedeterminată

Durata timpului de lucru :4 ore pe zi; 20 de ore pe săptămână(programul poate fi și fracționat).

Condiții generale:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnat/ definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru

săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice:

  • studii medii;
  • vechime minimă în muncă: 5 ani;
  • recomandare de la ultimul loc de muncă și/sau calificativul pe ultimii 3 ani;
  • aviz psihologic;
  • abilități de comunicare și relaționare cu elevii, cu profesorii și cu părinții;
  •  spirit organizatoric;
  • capacitate de gestionare a timpului și a priorităților;

  Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:

  1. Formular de înscriere la concurs, model prevăzut in anexa nr.2 a Regulamentului cardu privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
  2. Copia actului de identitate, certificat de nastere, copia  certificat de căsătorie, sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume;
  3. Copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor si ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări (se prezintă și originalul),
  4. Copia carnetului de muncă, sau  ale adeverințelor eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea in muncă și in specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare postului;
  5. Certificat de cazier judiciar sau, după caz extrasul de pe cazierul judiciar;(de la Politie)
  6. Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că NU s-au comis infracțiuni sexuale de exploatare a unor pesoane sau asupra minorilor , pentru candidații înscriși  pentru posturile din învățământ, care presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități;(de la Politie)
  7. Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitatea cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. Curriculum vitae, model comun european.

Concursul pentru ocuparea postului vacant  constă in următoarele etape:

      1. selecția dosarelor de concurs

      2. proba scrisă

      3. interviu

                Examenul se va desfășura la sediul Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, astfel:

Nr.crt.ActivitățiData și ora  
 Publicarea anunțului16.09.2025
 Depunerea dosarelor de înscriere la secretariatul Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău16.09.2025-                          29.09.2025                         între orele 9.00 – 14.00
 Selecția dosarelor de înscriere30.09.2025
 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor01.10.2025 ora 10.00
 Depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor01.10.2025 între orele    10.00-15.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor01.10.2025, ora 16,00
 Susținerea probei scrise07.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului probei scrise07.10.2025, ora 13.00
 Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei scrise07.10.2025  între orele 13.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor07.10.2025, ora 15.00
 Susținerea interviului08.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului la interviu08.10.2025,ora 12.00
 Depunerea contestațiilor privind interviul08.10.2025, intre orele 12.00-14.00
 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor la interviu09.10.2025, ora 09.00
 Afișarea rezultatului final09.10.2025 ora 12.00    

BIBLIOGRAFIE:

1. CODUL MUNCII – Legea 53 din 2003, republicată;

2. STANDARD OCUPAȚIONAL- Ocupația operator spălător textile, Consiliul pentru

Standarde Ocupaționale şi Atestare, Bucureşti 1999;

3. Inginerie generală în textile-pielărie, loan lacob, editura Performantica, 2005;

4. Dispozițiuni tehnice nr. G-3800/ 1983 privind depozitarea, conservarea, întreținerea şi

repararea bunurilor materiale de resortul echipamentului;

5. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

6. Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, actualizată;

7. Manual pentru instalarea, utilizarea şi întreținerea maşinii de spălat marca GIRBAU, MS-623

TEMATICĂ:

1. Titlul V-sănătatea şi securitatea în muncă din CODUL MUNCII – Legea 53 din 2003, republicată;

2. Cap. I – Introducere, cap. II – Caracteristici şi proprietăți ale fibrelor, firelor și ale produselor textile, cap. IX – Performanțele productive ale maşinilor textile318 din Inginerie generală în textile-pielărie, loan lacob, editura Performantica, 2005;

3. Cap. II şi cap. III din Dispozițiuni tehnice nr. G-3800/ 1983 privind depozitarea,

conservarea, întreținerea şi repararea bunurilor materiale de resortul echipamentului;

4. Conținut integral – STANDARD OCUPAŢIONAL- Ocupația operator spălător textile,

Consiliul pentru Standarde Ocupaționale şi Atestare, Bucureşti 1999;

5. Conținut integral  -Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

6. Conținut integral – Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă,

actualizată:

7. Conținut integral –  Manual pentru instalarea, utilizarea şi întreținerea maşinii de

spălat marca GIRBAU, MS-623.

DIRECTOR,

Prof. dr. Cristina Iuliana Iacob

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .