Festivalul-Concurs Național de Muzică Pop-Rock „ACVILA MUSIC FEST” este o manifestare artistică de nivel național, organizată la Buzău. Prin secțiunile de interpretare, oferă copiilor și tinerilor șansa de a-și face cunoscut talentul și de a cânta într-un cadru profesionist, alături de orchestră.
Acvila Music Fest dă volumul mai tare!
După emoțiile primei etape a concursului, scena rămâne aprinsă. Magia acestui festival: cauți o pauză încărcată de muzică, dar ajungi să faci parte din ea.
Bianca Mihai deschide seria recitalurilor și aduce pe scena Acvila energia noii generații.
Vlad Miriță ne așteaptă la un recital în care vocea și spectacolul se întâlnesc sub luminile scenei.
Încheiem festivalul cu o seară mare: Laurențiu Cazan și HOLOGRAF, în două recitaluri extraordinare. Melodii pe care le recunoști de la primele acorduri și refrene pe care Piața Dacia le poate cânta într-un singur glas.
Am păstrat serile pentru recitaluri, muzică live, stare de bine, cu toamna pe la margini.
WE HAVE OUR FINALISTS!
La categoria 16–23 de ani, competiția a fost strânsă: 47 de concurenți au participat la preselecția online, iar mediile obținute au fost foarte apropiate.
Așa că juriul a luat o decizie: suplimentăm cele 12 locuri cu încă 2!
Asta înseamnă că avem 14 FINALIȘTI la categoria 16–23 de ani și 12 FINALIȘTI la categoria 13–15 ani.
Momentul pe care îl așteptam a sosit.
În urma preselecției online, 26 de concurenți merg mai departe în competiția ACVILA MUSIC FEST 2026!
Și acum… MEET THE FINALISTS!
Finaliștii sunt prezentați în ordine alfabetică:
1. Anton Antonia
2. Badea Alina
3. Banu Sara
4. Barbu Carla Andreea
5. Bucur Andra
6. Dan Irina Raluca
7. Ilie Denisa-Maria
8. Lupoaie Lucia Elena
9. Lupu Ana Maria
10. Neagu Edina Maria
11. Partal Carla
12. Slabu Răzvan
1. Anghelescu Marian Eduard
2. Ciobanu Ștefania
3. Ciobotaru Alexandra
4. Damian Cristiana Sofia
5. Farcășiu Ioana Ruxandra
6. Ghiduruș Andrada
7. Giurgiuman Oana
8. Holingher Bryana
9. Ion Laura Cristina
10. Necula Ilona Andreea
11. Pascal Ștefania Daniela
12. Racu Delia Andreea
13. Solomie Maria Anastasia
14. Stoica Eduard
Felicitări tuturor celor care au apăsat „play” și ne-au lăsat să le descoperim povestea prin muzică!
Urmează scena. Repetiții. Muzică dată tare. Oameni noi. Pasiune. Și multă artă.
Sunteți pregătiți?
Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laBuzau.ro și în grupul de Facebook la Buzau.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

