Site icon laBuzau.ro

Sustine cu un vot Geoparcul UNESCO Tinutul Buzaului in competitia ”Destinatia anului 2024” la categoria ”Taramuri cu traditie si istorie”

Geoparcul UNESCO „Ţinutul Buzăului” se numără printre finalistele concursului Destinaţia Anului la categoria „Tărâmuri cu tradiţie şi istorie”, alături de zece destinaţii din ţară, între care Maramureşul istoric, Ţara Oaşului, Mărginimea Sibiului, Ţinutul Mănăstirilor din Bucovina sau Cetăţile dacice din munţii Orăştiei.

Geoparcul „Ţinutul Buzăului” a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanţă mondială.

„Competiţia are ca obiectiv premierea unor destinaţii turistice apreciate şi recunoscute de călători pentru ceea ce au de oferit ca obiective, experienţe şi servicii turistice, ducând la creşterea vizibilităţii acestora. Ne dorim să premiem acele locuri care reprezintă o inspiraţie pentru publicul larg şi care au o viziune sustenabilă pe termen lung”, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, Simona Constantinescu, preşedintele juriului.

Geoparcul este situat în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, în partea de nord a judeţului Buzău. Teritoriul propus se află în zona de curbură a Carpaţilor Orientali, la intersecţia drumurilor istorice ce leagă Muntenia, Transilvania şi Moldova. Cuprinde următoarele 18 comune, totalizând o suprafaţă de 109826 ha şi o populaţie de 52.500 locuitori. Geoparcul „Ţinutul Buzăului” este cunoscut pentru atracţiile sale naturale precum Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari, comuna Berca şi Pâclele Mici, comuna Scorţoasa, Valea Slănicului cu Platoul Meledic, Grunjul de la Mânzăleşti, Focul viu de la Lopătari, Trovanţii de la Ulmet, Padurea Lacurile Bisoca cât şi pentru cele antropice, respectiv aşezările rupestre de la Aluniş-Colţi-Bozioru, mănăstirile Poiana Mărului, comuna Bisoca şi Găvanu, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Casa Memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov.

„Consiliul Judeţean (CJ) Buzău a înscris Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului în această competiţie, un teritoriu care prin valorile sale naturale şi culturale s-a calificat printre finalişti. Poţi susţine prin votul tău şi 3 locaţii de vis din judeţul Buzău înscrise în competiţie…Cu fiecare vot, Geopracul UNESCO Ţinutul Buzăului este mai aproape de a deveni Destinaţia Anului”, a transmis preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza

Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi pe 21 mai, în cadrul Galei Destinaţia Anului, care va avea loc la Bucureşti, la Ateneul Român. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version