Site icon laBuzau.ro

Primăria municipiului Buzău angajeaza asistent medical în cadrul dispensarelor școlare

Primăria municipiului Buzău, anunţă organizarea și desfășurarea concursului de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 9 posturi contractuale de execuție vacante de asistent medical în cadrul dispensarelor școlare – Primăria municipiului Buzău, în vederea asigurării asistenței medicale din cadrul dispensarelor școlare, după cum urmează:
– 5 posturi asistent medical principal
– 4 posturi asistent medical

1. Condiții generale. Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h)

2. Condiții specifice:

a) studii de specialitate: diplomă de absolvire școală sanitară postliceală de asistent medical generalist (sau echivalentă) sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr.797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 – 1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
b) absolvent/ă de studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
c) autorizație/aviz de liberă practică medicală valabilă;
d) certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România și avizul anual pentru anul în curs;
e) asigurarea de răspundere civilă-personal medical (malpraxis) valabilă pentru anul în curs;
f) vecime în specialitate:
 minimum 5 ani vechime în gradul profesional – pentru asistent medical principal;
 minimum 6 luni vechime – pentru asistent medical.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină în mod obligatoriu, următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în Anexa 2 la H.G. nr.1336/2022;
b) curriculum vitae, model comun European;
c) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
d) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
e) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
f) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, dacă este cazul. Modelul orientativ al adeverinţei menţionate este prevăzut în Anexa 3 la H.G. nr.1336/2022;
g) asigurare malpraxis valabilă;
h) certificate de membru/aviz pentru anul în curs/adeverință de la OAMGMAMR.
i) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar. Poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale (model prevăzut în Anexa nr. 3). În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
k) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
l) aviz psihologic.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, dup caz, se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Calendarul concursului:
Publicarea anunțului: 24.10.2024;
Depunerea dosarelor de concurs: 24.10.2024 – 06.11.2024;
Selecția dosarelor: 07.11.2024;
Proba scrisă: 18.11.2024, ora 10.00
Interviul: 22.11.2024, ora 10.00
Afișare rezultate finale: 28.11.2024

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version