La aproape 40 de kilometri depărtare de municipiul Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, se află de aproape cinci secole Mănăstirea Ciolanu, una dintre cele mai cunoscute așezări monahale din România. Potrivit istoricului C. C. Giurescu, mănăstirea a fost întemeiată din jurul anului 1570, dar aceasta este atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600.
Mănăstirea Ciolanu este cunoscută drept o ctitorie cu picturi de Gheorghe Tattarescu și un exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi, aflat la Biblioteca Academiei, aparținând Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, unde viețuiesc peste 20 de călugări. Dar nu de la înființare este o mare așezare monahală. La început, a fost o modestă ctitorie a lui Dumitru Ciolan de Buzău, a rudelor sale din familia Soreștilor din Verneștii Buzăului, care aspiră și ei la nobilul titlu de ctitori, întemeind un modest așezământ monahal, cu statut de mănăstire, dar cu o slabă zestre materială pentru a întreține o obște monahală.
Frecventa denumire „Mănăstirea de la Ciolan” i s-a dat pentru considerentul că este așezată pe Dealul Ciolanului, denumirea geografică extinzându-se și asupra ctitorului, care cumpărase aici proprietate. De-a lungul secolelor, la acest lăcaș monahal se practica pustnicia, cum o dovedește topicul „la pustnici”, departe de mănăstire, unde existau peșteri locuite de pustnici, azi dispărute prin exploatarea pietrei. Tradiția afirmă că acești viețuitori veneau la slujba de noapte cu torțe aprinse.
Cel care avea să redea Mănăstirii Ciolanu strălucirea spirituală de odinioară a fost Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, din Munții Buzăului, „de neam din Malo-Rusia”, care a adus la acest așezământ monahal, în anul 1763, 12 monahi moldoveni și munteni. De lungul anilor, la Mănăstirea Ciolanu, rugăciunea s-a împletit cu munca, monahii practicând, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, diverse meșteșuguri: pictura, sculptura, gravura, cu o veche tradiție, pentru că monahul Damaschin, în 1868, săpa literele latine pentru tipografia Episcopiei Buzăului. Exista și o școală practică pentru pregătirea cântăreților bisericești de la sate.
„Mănăstirea are și o bibliotecă generoasă între care un exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi aflat în prezent la Biblioteca Academiei”, afirmă istoricul Valeriu Nicolescu.
Biblioteca de la Mănăstirea Ciolanu are un fond de 1.530 de volume, multe tipărituri din secolul al XVIII-lea și o panihidă care a aparținut lui Veniamin Costache de pe vremea când era episcop al Romanului.
Lăcașul monahal are patru biserici, două în incinta mănăstirii și alte două la schitul Cetățuia și Nifon. Cea mai veche ctitorie, situată în incintă, are hramul „Sfântul Gheorghe”, cu o inscripție târzie (1857) în care se consemnează că, „fiind prea veche, nu s-a găsit nicio inscripție de cine s-a zidit și în ce an, numai din tradiție se zice că s-a zidit de Doamna Neaga, soția lui Mihnea Vodă Turcitul — anul 1590”.
„Se spune că Doamnei Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitu, i-a murit un copil. În memoria acestui eveniment trist, ea a ridicat acest lăcaș de cult, care ulterior va suferi numeroase transformări. O altă variantă este aceea că în timpul unei invazii a turcilor, Doamna Neaga, împreună cu cei cinci copii ai săi, s-a refugiat în sihăstria ce funcționa în acest loc”, explică Doru Brătulescu, autorul mai multor lucrări despre Valea Buzăului.
Cea de-a doua biserică, cu hramul „Sfinții Apostoli”, de mari dimensiuni, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, i-au fost ridicate zidurile până deasupra ferestrelor cu fondurile mănăstirii și donațiile monahilor și ale multor creștini. În anul 1825, episcopul Chesarie, noul exarh al Episcopiei Buzăului, stimulează lucrarea prin ajutoare bănești și biserica este refăcută în 1828, dar nepictată. Pentru a strânge fondurile necesare, în același an, starețul Roman trimite doi monahi cu pantahuza (listă de subscripție) pentru colectare de bani, deoarece erau „strâmtorați de cele spre trebuință sfântului lăcaș de a veni spre săvârșire”. Biserica este, deci, o ctitorie obștească, cum de altfel se menționează și în pisanie, unde se consemnează că „multă silință și osteneală și ajutor puind și părinții schitului și cu ajutorul de la mai mulți provoslavnici creștini”.
A treia biserică a acestei mănăstiri, cu hramul „Schimbarea la Față”, a fost zidită din piatră, la 1854, pe dealul numit Cetățuia, o fostă așezare dacică, de Iosif Singhelul cu ucenicii săi Eftimie și Isidor. Și la zidirea acestui locaș episcopul Filotei a donat 500 de galbeni. Biserica a fost pictată de Costache Dumitrescu, în 1868, costul suportându-1 domnitorul Carol I, care vizitase această frumoasă colină în căutare de o viitoare reședință de vară. De altfel, viitorul rege Carol I a venit în zona Ciolanu pentru a-și face un palat.
„La Ciolanu urma să fie construit Palatul regelui Carol I. Din păcate, a fost preferat alt loc, pe Valea Prahovei, pentru că la Ciolanu nu exista o sursă de apă”, susține fostul director al Muzeului Județean Buzău, Doina Ciobanu, doctor în istorie.
Cea de-a patra biserică se află la Nifon, la câțiva kilometri depărtare, tot pe un domeniu al mănăstirii, și deservea pacienții Spitalului de neuropsihiatrie din apropiere.
La Mănăstirea Ciolanu se află mai multe icoane realizate de Gheorghe Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel care a zugrăvit biserica mare și a condus Școala zugravilor de la Buzău, la jumătatea secolului al XIX-lea.