Echipa de robotică a Colegiului Național ‘B.P. Hasdeu’ din Buzău, ‘Heart of RoBots’, a reușit performanța de a deveni vicecampioană mondială în cadrul competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, câștigând divizia Goodall, obținând locul I în divizia da Vinci și premiul Inspire award, prima dată pentru România.
‘Heart of RoBots’ a participat la FIRST Tech Challenge, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicată elevilor.
‘Din 260 de echipe din România, noi am fost a doua echipă care a reușit să se califice la campionatul mondial. S-au calificat 8 echipe în total, noi ne-am calificat și de două ori consecutiv, am fost și anul trecut de la Campionatul Mondial. Pentru început, echipele sunt împărțite în mai multe divizii, noi am fost parte din divizia Goodall, din șase divizii. Am reușit să câștigăm divizia Goodall în alianță cu o echipă din Statele Unite și, mai departe, am luat și cel mai prestigios premiu al competiției, premiul Inspire, locul al III-a, care nu s-a mai luat în România până anul acesta. Apoi a urmat divizia da Vinci, o divizie formată din câștigătorii diviziilor. Noi terminat pe locul I în divizia da Vinci și, după aceea, a urmat finala. Din păcate, nu am reușit să câștigăm finala, dar am ajuns până aici și suntem foarte mândri. Mai avem o competiție în vara aceasta, în iunie, Tech Invitational. Aceasta este o competiție la care se califică doar cele mai bune 44 echipe din lume. Urmează să participăm la aceasta la sfârșitul lunii iunie. Suntem încrezători pentru această competiție’, a precizat eleva Colegiului Național ‘B.P.Hasdeu’, Alexandra Mihalcea.
Este pentru prima dată când, în România, o echipă de robotică aduce Inspire award.
‘Am reușit să luăm premiul Inspire, locul III, a fost și primul an în care România a reușit să aibă o echipă care să ia acest premiu. Fiecare sezon începe în luna septembrie și, din luna septembrie până în aprilie, este parcursul unui sezon. Are trei etape mari, regionala, naționala și mondiala. În România, competiția a avansat foarte mult, sunt foarte multe echipe și este un nivel foarte înalt. O echipă funcționează pe mai multe departamente, inginerie, programare și PR. În America am reușit să câștigăm Inspire 3 și Inspire cumva încununează toate eforturile și toate activitățile pe care le-am avut, atât pe partea tehnică, cât și non-tehnică și cumva demonstrează și faptul că am avut un robot foarte bun, inovativ, dar și activitățile noastre atât în comunitatea roboticii, cât și în comunitatea din orașul și țara noastră au contat’, a declarat unul dintre mentorii echipei, Ana Maria Becheanu.
Potrivit conducerii instituției de învățământ, secretul rezultatului pe care elevii l-au înregistrat constă în munca și orele petrecute atât în timpul săptămânii, cât și în timpul liber la clubul de robotică.
‘Îi așteptam să vină acasă, au făcut un lucru extraordinar. Foarte multă muncă din partea copiilor și din partea mentorilor, se pregătesc în permanență, au un grup foarte bun și au niște mentori extraordinari. Este foarte multă muncă, dar le place foarte mult ceea ce fac, rămân seara, târziu, după ore, vin sâmbăta, vin duminica la roboți. Este o muncă, dar o fac cu plăcere, aici este și secretul. S-a creat o emulație în jurul clubului de robotică în școală, mai e un club de robotică în școală, care va pleca și el, cred că în două săptămâni la Los Angeles’, a precizat, pentru AGERPRES, directorul Colegiului Național ‘B.P.Hasdeu’, Relu Olteanu.
Un mesaj de felicitări a transmis și președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu.
‘Felicitări echipei de tineri din Buzău ‘Heart of RoBots’ de la Colegiul Național ‘B.P. Hasdeu’ și îndrumătorilor lor pentru performanța excepțională obținută la Campionatul Mondial de Robotică din SUA! Vicecampioni mondiali, Câștigători ai diviziei Goodall, locul 1 în divizia da Vinci și câștigători ai Inspire Award, unul dintre cele mai importante premii ale competiției, reprezintă o mare realizare pentru România. Un rezultat care confirmă că, atunci când există muncă, seriozitate și susținere, performanțele se țin lanț. Mă bucur că am putut contribui, prin CJ Buzău, la participarea acestei echipe la competiția mondială. Este genul de investiție care contează cu adevărat: în educație, în tineri, în viitor. Rezultatele arată clar direcția spre care trebuie să mergem: susținerea performanței și a celor care pot duce Buzăul și România tot mai departe’, a transmis Marcel Ciolacu.
Rezultatele remarcabile înregistrate la Campionatul Mondial ‘FIRST Tech Challenge’ din Houston, SUA, au fost apreciate și de către președintele României, Nicușor Dan, care a felicitat duminică elevii români.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

