Site icon laBuzau.ro

Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa angajeaza sofer

Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, având  sediul în mun. Buzău, str. Bucegi, nr. 20 bis, jud. Buzău, organizează concurs, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție,definitiv vacantă, pe perioadă nedeterminată, de șofer din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, S.H. Buzău, Formația Mecanizare Buzău.

Activitatea profesională a șoferului se va desfășura în cadrul Sistemului Hidrotehnic Buzău, Formația Mecanizare Buzău de la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, din mun. Buzău, str. Vlăsiei, nr. 3, jud. Buzău. Durata timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concursul pentru ocuparea postului corespunzător funcției contractuale de execuție, precum și calendarul desfășurării concursului sunt:

–  Absolvent studii medii

–  Permis de conducere categoria B, C, E

–  Vechime în profesia de șofer: minim 5 ani

–  Atestat transport marfă

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE AL CONCURSULUI:

Concursul se va desfăşura la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa, din mun. Buzău, str. Bucegi, nr. 20 bis, Jud. Buzău, după următorul calendar:

16.01.2025, ora 16:00 – data limită de depunere și înregistrare a dosarelor de participare la concurs;

17.01.2025, ora 16:00 – selecția dosarelor și afișarea rezultatelor la etapa de selecție a dosarelor;

20.01.2025, ora 16:00 – termen de depunere a contestațiilor cu privire la rezultatul selecției dosarelor;

21.01.2025, ora 16:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestația la selecția dosarelor;

27.01.2025, ora 12:00 – data și ora de desfășurare a probei scrise;

28.01.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor la proba scrisă;

29.01.2025, ora 12:00 – termen de depunere contestații cu privire la rezultatul probei scrise;

30.01.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestațiile la rezultatele probei scrise;

31.01.2025, ora 12:00 – data și ora de desfășurare a probei practice;

03.02.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor la proba practică;

04.02.2025, ora 12:00 – termen de depunere contestații cu privire la rezultatele probei practice;

05.02.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestațiile la rezultatele probei practice;

06.02.2025, ora 12:00 – data și ora de desfășurare a interviului;

07.02.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor la interviu;

10.02.2025, ora 12:00 – termen de depunere contestații cu privire la rezultatele interviului;

11.02.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor privind contestațiile la rezultatele interviului;

12.02.2025, ora 12:00 – termen de afișare a rezultatelor finale ale concursului.

Conform art. 35 al Hotărârii de Guvern nr. 1336 din 2022, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG 1336/2022;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului ;

h) curriculum vitae, model comun european;

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin Ordin al ministrului sănătății.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la lit. f), poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice a concursului.

Dosarele de participare la concurs se vor depune la secretariatul Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița din Mun. Buzău, str. Bucegi, nr. 20bis, Jud. Buzău, între orele 08:00-16:00.

Pentru ocuparea unui post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art.15 din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

  BIBLIOGRAFIE:

–  Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare și regulamentul de aplicare;

–  Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 307/2006 a apărării împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare.

  TEMATICĂ:

–  Circulația pe drumurile publice;

–  Elemente privind conducerea preventivă în circulația rutieră;

–  Accidentele de circulație, cauze, prevenire, prim ajutor;

  Conducerea autovehiculului;

  Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;

–  Obligațiile privind apărarea împotriva incendiilor.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, din mun. Buzău str.Bucegi, nr.20 bis, jud. Buzău, la Serviciul Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ sau la numărul de telefon 0238/725446, interior 127.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version