Site icon laBuzau.ro

Actualizare scenarii de desfășurare a cursurilor

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată ieri, 19 octombrie 2020, în sistem audioconferință, au fost actualizate scenariile de desfășurare a cursurilor în mai multe unități de învățământ din județul Buzău, în contextul apariției cazurilor de infectări cu noul Coronavirus, în rândul elevilor și cadrelor didactice:

Totodată, Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ- teritorială a județului Buzău. Astfel s-a constatat că rata de infectare la nivelul județului este de 0,74/1000 de locuitori și există 6 localități unde rata de incidență este mai mare de 1,5/1000 locuitori:

În acest context, pentru cele 6 localități DSP a propus o serie de măsuri care au fost adoptate în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și care se vor aplica pe o perioadă de 14 zile, urmând să fie reevaluate la finalul acestei perioade:

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

În cadrul ședinței CJSU de astăzi, au fost actualizate scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ. Potrivit ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile, Berca, Blăjani, CA Rosetti, Buzău, Năeni, Mărgăritești, Vernești, Săpoca, Unguriu și Zărnești se încadrează în scenariul galben, iar unitatea administrativ- teritorială Luciu trece în scenariul verde

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version