Pe urmele Tezaurului Cloșca cu puii de aur de la Pietroasele

Divertisment

Pietroasele este localitatea din România și chiar din Europa cu cea mai mare densitate de vestigii istorice pe metru pătrat. Poate și pentru că descoperirea celui mai mare tezaur din lume, până la cel al lui Tutankamon, a declanșat o adevărată isterie a căutătorilor de comori și de vestigii istorice.

Fiecare piatră, fiecare ciob, au fost cercetate pe toate fețele, iar localnicii au făcut la rândul lor sute de investigații pe cont propriu, doar-doar vor descoperi vreun puișor al marii Cloști de aur.

Densitatea de fapte istorice se poate explica și prin simplu fapt că, în această zonă, civilizațiile care s-au succedat vreme de circa șase milenii au avut aceeași scenă principală, un platou de câteva mii de metri pătrați și un vârf de deal, așa-numitul grui, din înălțimea cărora se putea supraveghea militar întreaga câmpie a Buzăului, în spatelor lor fiind doar păduri cât vezi cu ochii, loc de adăpost sau de refugiu în caz de primejdie.

La intrarea în localitatea Pietroasele, la circa 400 de metri de zidul de sud-est al castrului roman, te întâmpină ruinele abia vizibile ale unei construcții pusă în valoare de arheologi. Sătenii în schimb și-au construit casele și gardurile din piatra masivă a zidurilor castrului. După aproape patru decenii, cercetările arheologice la Termele cu hipocaust de la Pietroasele au fost finalizate, vestigiile romane urmând să intre în circuitul public.

Arheologul Marius Constantinescu, doctor în istorie, își amintește cum a descoperit aceste vestigii vechi de aproape două mii de ani. ‘În iulie 1975, săpam o secțiune pe colțul de sud-est al castrului de la Pietroasele în curtea unui sătean, când un țăran din satul Ochiul Boului a venit la noi pe șantier și a zis ‘Păi, zidării din astea se găsesc și în față la Fane Moldoveanu’. Am sărit în sus de bucurie și după ce am săpat în peretele șanțului am dat peste o parte din sistemul hipocaustus al acestui palat. Clădirea amplasată la circa 400 de metri de castrul roman reprezintă un adevărat palat cu o incintă construită de circa 900 de metri pătrați pe fiecare nivel și a fost destinată unui înalt demnitar roman, probabil lui Dalmatianus, fiul lui Dalmatius, fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare’, a explicat Marius Constantinescu.

Potrivit cunoscutului arheolog, edificiul cu hipocaust a fost construit cu materiale asemănătoare castrului roman din vecinătate ridicat de împăratul Constantin cel Mare între anii 324-330, dispunând de multiple facilități cum ar fi bazinete mari pentru igiena trupei din garnizoana castrului militar, de bazinete mici pentru tratamente și uzul personajelor importante, de săli pentru practici rituale, lectură, muzică și dans, dar și pentru exerciții sau antrenamente’.

‘Construcția a beneficiat de finisaje deosebite, încăperi pardosite cu plăci de marmură, pereți tencuiți cu mai multe straturi de mortar colorat pe care erau aplicate picturi, scene de vânătoare, plante, animale, golurile ferestrelor închise cu vitralii, iar ceea ce este mai important apa adusă din munte era încălzită și circula prin printr-un sistem de canale din cărămizi și din olane tubulare’, a mai spus sursa citată.

Profesorul arheolog susține că ‘această construcție încalcă regulile vremii, de obicei construcția comandantului era amplasată în interiorul castrului, în spatele zonei centrale a fortificației, de data aceasta, Dalmatianus care era comandantul și-a permis să-și facă un palat în afara castrului, la 400 de metri depărtare’.

Între materialele arheologice descoperite se află fragmente de cărămizi și țigle ștampilate cu sigla Legiunii a Xl-a Claudia. ‘Castrul de la Pietroasele a fost construit înainte de anul 330 și făcea partea împreună cu castrul de la Barboși și Valul lui Traian din sistemul de apărare a graniței dunărene a Imperiului roman’, a mai explicat Marius Constantinescu.

Împreună cu directorul Muzeului județean, Sebastian Matei și cu profesorul Marius Constantinescu, urcăm pe o potecă șerpuitoare la nord de primăria Pietroasele spre locul în care a fost descoperit în anul 1837 Tezaurul Cloșca cu Puii de Aur. Pe un drum paralel pietruit până la 534 de metri altitudine se poate ajunge la aceeași destinație, un vast platou de antrenament sau de adunare sub un piemont cultivat cu viță de vie. ‘Este via ardelenilor, cum se numea la acea vreme, locul sub care se găseau mai multe cariere de piatră. Întâmplător sau nu, în anii 30 ai secolului al XIX-lea începuseră construcția de poduri, iar Episcopia Buzău demarase ridicarea unei catedrale. Toată lumea avea nevoie de piatră, iar aici pe Dealul Mare Istrița piatra se găsea din belșug’, povestește directorul Muzeului Județean Buzău, Sebastian Matei.

Locul descoperirii Tezaurului ‘Cloșca cu puii de aur’ se află la un kilometru nord-vest de castrul de la Pietroasa, în punctul Grădina Crudului, sub platoul Via Ardelenilor, la 400 metri vest de biserica din Ochiu Boului, Pietroasa Mică. 
”Doi pietrari, Stan Avram și Ion Lemnaru, pe 25 martie 1837, în ziua de Buna Vestire, au descoperit sub o lespede faimosul Tezaur Cloșca cu puii de aur”, a precizat profesorul Marius Constantinescu.

‘După plecarea romanilor din castru, locul lor a fost luat de goți. Tezaurul a aparținut goților și probabil a fost primit ca un tribut din partea romanilor ca să nu mai atace Imperiul. El a fost îngropat apoi probabil în timpul unei expediții a romanilor asupra goților sau poate din cauza hunilor, care au preluat mai târziu controlul aici’, continuă povestea directorul Muzeului Județean, Sebastian Matei.

Unii publiciști susțin că istoria tumultoasă a tezaurului ar pleca de la un blestem. ‘În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul, goții au declanșat o prigoană contra creștinilor, iar efortul lor a fost răsplătit cu aur. Sute de creștini din Dacia romană au murit pentru credința lor’, a susținut scriitorul D.I. Delapetra. 

‘Tezaurul Cloșca cu puii de aur, descoperit în anul 1937 într-o carieră de piatră de doi țărani la Pietroasele, a fost considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea tezaurului lui Tutankamon, cel mai mare tezaur din lume. Acesta rămâne piesa de rezistență a afirmării României moderne în lume”, susține arheologul Sebastian Matei.

Tezaurul a avut după descoperire o istorie foarte zbuciumată. El a fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor ‘veros’, pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii.

Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus cu mare fast sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică ‘Le Tresor de Petrossa’. La evenimentul mondial de la Paris, tezaurul a fost considerat ‘cea mai frumoasă floare a Expoziției’ și a fost admirat chiar de Împăratul Napoleon al III-lea. Era pentru prima dată când România ieșea în lume cu un pavilion propriu la o expoziție internațională, iar meritul îi revenea cunoscutului scriitor Alexandru Odobescu, cel care și-a dedicat viața studierii comorii. În loc de elogii, acesta a fost acuzat de presa din țară că l-ar fi vândut.

Acuzațiile s-au dovedit nefondate, după un pelerinaj la Kensington Museum din Londra, timp de șase luni, apoi la Viena, tezaurul s-a întors la Muzeul din București. Numai că în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875, are loc un episod demn de filmele de aventuri. Un fost seminarist pasionat de circ, Grigore Pantazescu, a decis să-și folosească talentul ca să fure comoara din aur. În timpul unui viscol puternic care se abătuse peste Capitală, acesta a furat tezaurul, ocazie cu care l-a mutilat. Printr-o întâmplare, acesta a fost prins înainte de a-l topi și a primit 6 ani de închisoare. Pantazescu a murit cu puțin timp înaintea eliberării, în condiții misterioase, fiind împușcat în timpul unei tentative de evadare.

Un alt moment din istoria zbuciumată a Cloștii cu puii de aur l-a reprezentat anul 1917, când împreună cu întreg tezaurul României, piesele au fost trimise la Moscova. De acolo s-a întors abia în 1956, când Uniunea Sovietică a restituit României tezaurul artistic trimis în timpul Primului Război Mondial. ‘În ziua de 11 iunie 1956 telexurile din întreaga lume au preluat știrea transmisă de Agenția TASS privind Hotărârea Consiliului de Miniștri al URSS de a transfera guvernului român ,,un bogat Tezaur istoric și artistic”. Pentru ‘Tezaurul de la Pietroasa se rezervă un paragraf special, dovadă considerația de care se bucura, totuși, în rândul specialiștilor de la Răsărit’, a explicat scriitorul Gheorghe Petcu.

Delegația română pleacă la Moscova, pe 6 august 1956, pentru a prelua Cloșca cu puii de aur și alte valori ale istoriei și artei românești, fiind compusă din Mihai Ralea, șeful delegației, Gheorghe Oprescu, Andrei Oțetea, Tudor Arghezi, Marius Bunescu, generalul Vasiliu Rășcanu și experți. Sunt primiți de generalul Andrei Vedenin căruia, sublinia atunci Arghezi, ”națiunea română trebuie să-i fie în veci recunoscătoare”! Delegația română vizitează Expoziția deschisă cu acest prilej în sălile Gheorghievski și Vladimirovski din Kremlin.

Tezaurul de la Pietroasa, numit de cei care l-au descoperit ‘Cloșca cu puii de aur’, datorită fibulelor în formă de pasăre, are în prezent 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kilograme de aur. Piesele care îl compun sunt: o fibulă mare în formă de vultur, care poartă pe piept marele caboson oval, mărginit simetric în cruce de patru cabosoane mici și rotunde; o fibulă mică; două fibule mijlocii; o tavă; o cană-oenoche; o pateră; două coșulețe poligonale; un colan cu inscripție; un colan simplu; un colan cu balama. Din 1971, tezaurul se găsește la Muzeul Național de Istorie a României din București. O copie a tezaurului se poate admira la Muzeul Județean de Istorie Buzău, iar o alta la Stațiunea viti-vinicolă Pietroasele, punctul de plecare al unui alt traseu turistic denumit Drumul vinului.

În afara vestigiilor romane și a poveștii tezarului, zona Pietroasele e cunoscută printre arheologi și datorită mărturiilor de locuire peste milenii, din Epoca Pietrei până în perioada geto-dacă. La câteva sute de metri de monumentul de piatră care indică locul unde s-a descoperit Cloșca cu Puii de Aur se află și mărturii ale unor așezări preistorice și a unei cetăți dacice anterioară așezării romane. Gruiul Dării e un loc în care existența mai multor civilizații poate fi probată încă prin straturile diferite de pământ pe care doar arheologii știu să le citească. Primele mărturii în acest loc, din care se spune că atunci când e senin se vede chiar și orașul Buzău aflat la zeci de kilometri peste câmpie, provin din Epoca Pietrei, celebra cultură Cucuteni, adică cam de acum 5.500 de ani. După alți 500-900 de ani, în același loc în care se mai zăresc ziduri din piatră sunt dovezi că s-a stabilit o altă comunitate importantă din Epoca Bronzului.

‘Cele mai importante vestigii de la Gruiul Dării sunt însă din epoca dacică. Ei au făcut aici, în secolul I î.H., o cetate de apărare împotriva altor triburi, iar în timpul împăratului Augustus, ea a fost distrusă de romani. Acest loc capătă apoi o altă importanță: loc de cult, unde dacii făceau o serie de depuneri sacre probabil în memoria celor morți’, susține directorul Sebastian Matei. Arheologul ne arată câteva descoperiri, un cerc de pietre care servea dacilor drept vatră de ritualuri, podoabe, fragmente dintr-un ciocan din piatră, dintr-o coasă, obiecte de lut etc, toate de o valoare deosebită.

Cetatea dacică de la Gruiul Dării a fost cucerită de romani, iar două secole mai târziu ei au construit cu ajutorul băștinașilor un castru, pe care l-au pierdut în favoarea unor populații migratoare, care la rândul lor au migrat în Imperiul roman, lăsând grija apărării acestor locuri tot băștinașilor, confirmând parcă zicala ‘apa trece, pietrele rămân’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *