Comunicat de presă privind lansarea la Carrefour Buzău, a programului ,,Plata cu PET-ul”

Social

Primăria Municipiului Buzău vă informează că în perioada 08- 17.11.2019 lansează la Carrefour Buzău, programul ,,Plata cu PET-ul” alături de partenerii săi, Grupul Carrefour, SC RER SUD SA şi Green Resources Management, organizaţia care implementează răspunderea extinsă a producătorilor.

Astfel, în cadrul acestui proiect, persoanele care ajung la Carrefour în perioada 08-17 noiembrie cu un PET, vor primi la schimb un fruct sau o legumă. Prin acest program ne dorim să îi facem conştienţi pe cetăţenii municipiului Buzău, de faptul că PET-ul are valoare şi numai prin colectare separată putem asigura curaţenia oraşului în care trăim. De asemenea această iniţiativă este o modalitate de implicare concretă în colectarea separată a deşeurilor, contribuind astfel la reducerea cantităţilor de deşeuri depuse la groapă, prin reorientarea PET-urilor către reciclatori.

Cetăţenii care vor beneficia de acţiunea “Plata cu PET-ul”, vor primi instrucţiuni privind utilizarea sacului galben destinat deşeurilor reciclabile. Totodata, împreună cu sacul galben se vor oferi informări detaliate despre celelalte tipuri de deşeuri generate în municipiu şi colectate de operatorul de servicii de salubritate.

,,Sacul Galben” este soluţia propusă şi aplicată de SC RER SUD SA, prin intermediul căreia, cetăţenii municipiului Buzău depozitează şi predau deşeurile reciclabile. După separarea în staţia de sortare, deşeurile reciclabile ajung în fabricile reciclatorilor care le reintroduc în circuitul industrial, contribuind astfel la circularitatea resurselor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *